Listarea Hidroelectrica ar trebui sa fie realizată şi pe o bursă internaţională, pe lângă listarea la Bursa de Valori Bucureşti, având în vedere modelul companiilor Romgaz şi Electrica, a declarat marţi Daniel Naftali, Manager de Portofoliu Adjunct al Fondului Proprietatea, conform Agerpres.
"Considerăm că este foarte important ca, pe lângă listarea la Bursa de Valori Bucureşti, listarea Hidroelectrica sa fie realizată şi pe o bursă internaţională, având în vedere modelul companiilor Romgaz şi Electrica. Credem că listarea Hidroelectrica va accelera tranziţia pieţei de capital din România către o piaţă emergentă, care are darul de a atrage investitori pe piaţa de capital din România într-o companie românească", a menţionat Daniel Naftali, la videoconferinţa "Forumul investitorilor".
El a subliniat că există discuţii "constructive" cu reprezentanţii acţionarului majoritar de a fi realizată o listare cu acţiunile Fondului Proprietatea.
"Discuţiile noastre sunt de a realiza o listare cu acţiunile Fondului Proprietatea, ofertă publică cu acţiunile Fondului Proprietatea. Vorbim de o ofertă care ar putea fi chiar de 15% din capitalul social al Hidroelectrica, compania devenind ulterior acestei oferte companie listată, iar în acest context, statul român şi-ar îndeplini obligaţiile faţă de Comisia Europeană, de a avea o companie listată. (...) Sunt consultările pe care le avem cu reprezentanţii acţionarului majoritar, dar nimic nu este bătut în cuie. Avem discuţii constructive. Evident, pentru ca acest proces să aibă loc este nevoie de o adunare a acţionarilor care să aprobe iniţierea tuturor demersurilor în acest sens. Suntem doar la nivel de intenţii şi discuţii", a precizat Daniel Naftali.
În opinia sa, pentru a accelera tranziţia pieţei de capital din România de la "statul de piaţă de frontieră la statul de piaţă emergentă este nevoie de noi emitenţi".
"Noi am militat pentru abrogarea legii 173, acea lege aprobată de Parlament în timpul pandemiei care interzicea statului sa vândă participaţii, chiar şi minoritare la companiile de stat, blocând listarea companiilor de stat, fie prin majorări de capital, fie printr-o ofertă realizată de către statul român. Această lege 173 în continuare îşi produce efectele. În acelaşi timp, există prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă acea obligaţie asumată de statul român de a lista 15% cel puţin din capitalul Hidroelectrica pe piaţa de capital până la 30 iulie, anul viitor. Hidroelectrica se află într-un sector de mare viitor, în care activitatea ei este centrală în tranziţia către economia verde. Un activ unic până la urmă, prin faptul că Hidroelectrica produce în prezent energie 100% din surse regenerabile", a mai spus managerul Fondului Proprietatea.
La rândul său, Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor a afirmat că se aşteaptă listarea Hidroelectrica de peste zece ani.
"Legat de listarea Hidroelectrica noi, la Bursa de Valori, aşteptăm această companie de mai mult de zece ani şi mă tem de multe ori că este o discuţie fără sfârşit, că mediul politic nu vrea de fapt această listare. Este un sentiment personal. Am discutat cu foarte multe guverne de-a lungul anilor şi niciodată această listare nu s-a finalizat", a subliniat Dan Paul.
Fondul Proprietatea: Listarea Hidroelectrica sa fie realizată şi pe o bursă internaţională, având în vedere modelul companiilor Romgaz şi Electrica
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.331
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
1.331

17
OPIA – Organizația Patronală Industria de Apărare: 22 de ani de NATO au repoziționat România ca actor strategic pe flancul estic al Europei
17

25
CFR Călători, suplimentare de Paște: mai multe vagoane pe rutele aglomerate din țară
25

51
Consiliul Concurenței aprobă achiziția Cargus de către SAMEDAY
51

191
Unități de elită militare și din domeniul siguranței naționale din Europa se bazează pe armele de foc produse de Česká zbrojovka
191

55
Avertisment dur din industrie: transportul feroviar, dezavantajat fiscal în România în fața rutierului
55

2.185
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.185

1.975
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
1.975

118
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
118

1.687
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.687

85
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
85

40
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
40

41
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
41
















Comentează