Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, la Deveselu, întrebat despre creşterile de preţuri, că puterea de cumpărare a crescut.
"Dar puterea de cumpărare a crescut", a spus premierul, după ce unul dintre participanţii la o întâlnire electorală de susţinere a candidatului PNL la Primăria Deveselu a întrebat despre inflaţie, scumpiri, salarii şi creşterile de preţuri la carburanţi, potrivit Agerpres.
Premierul Florin Cîţu a mai spus, la aceeaşi întâlnire electorală de la Deveselu, întrebat despre creşterea alocaţiilor pentru copii, că acestea au crescut şi anul trecut şi anul acesta şi vor fi majorate şi în anii următori, punctând că au fost mărite chiar şi într-o perioadă de criză.
"Au fost mărite anul trecut alocaţiile şi se măresc în fiecare an. Au fost mărite anul acesta cu 20%. Alocaţiile au fost mărite pe o perioadă de criză, ceea ce n-a făcut nimeni în istorie", a arătat Florin Cîţu.
Premierul a punctat că Guvernul a alocat mai multe resurse pentru investiţii, aceasta fiind soluţia pentru a ieşi din pandemie "cu fruntea sus".
"Merg prin ţară în această perioadă, pentru a vedea exact cum am preluat România după mulţi ani de administrare ineficientă. Este nevoie de investiţii şi anul trecut am schimbat paradigma, am alocat mai multe resurse pentru investiţii şi s-a văzut că a fost soluţia să ieşim din pandemie cu fruntea sus. (...) Continuăm în acelaşi ritm, România are nevoie de investiţii" a subliniat Florin Cîţu.
Premierul a participat vineri, la Deveselu, la o întâlnire electorală pentru susţinerea candidatului PNL pentru funcţia de primar al localităţii, Marius Iulian Aliman.
Marius Aliman este fiul fostului primar al localităţii Deveselu, Ion Aliman, care la scrutinul din septembrie 2020 a fost votat pentru funcţia de primar de majoritatea alegătorilor, deşi decedase cu câteva zile înainte de ziua alegerilor.
Florin Cîţu, sfidare la adresa românilor care suferă din cauza creşterii preţurilor: 'Dar puterea de cumpărare a crescut'
Explorează subiectul
Articole Similare

2
Oana Ţoiu: Am adoptat în Guvern memorandumul dedicat participării României la programul european EastInvest
2

178
Steaua București, mai aproape de Liga 1? Ministrul Apărării vrea modificarea legii: 'Să fie bătuţi doar pe gazon, nu prin cotloanele Parlamentului'
178

2.415
Premieră în România - Șeful CJ Timiș le cere primarilor să fuzioneze de bună voie comunele pe care le conduc: Simonis le promite și bani
2.415

3.683
Ruptură în coaliție pe majorarea salariului minim: Nazare a vrut excluderea a 80.000 de asistenți personali, Ministerul Muncii a spus „nu” (surse)
3.683

3.935
După criticile SUA pe corupție, România schimbă foaia: Radu Marinescu anunță noul plan, unde DNA joacă un rol esențial
3.935

96
Sondaj INSCOP: Peste 70% dintre români cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită
96

3.254
Avertismentul unui politolog: „Există riscul ca, în memoria colectivă a liderilor europeni, România să dispară. A şi dispărut, într-un fel”
3.254

9.389
Nicușor Dan, singurul lider european care va vorbi la Consiliul pentru Pace: Donald Trump l-a invitat să țină un discurs (surse)
9.389

4.761
Blocaj în coaliție pe OUG-ul de relansare economică: USR și PNL se ceartă pe controlul schemelor de ajutor de stat (surse)
4.761

4.726
După decizia CCR, „marea scădere” a dobânzilor s-a evaporat. Câciu: „De ce plătim 7,35% peste o piață la 6,4%?”
4.726

101
Nicuşor Dan, comunităţii musulmane: Ramadanul, ca timp sacru al revelaţiei Coranului, ne aminteşte că, dincolo de diferenţele religioase, ne apropie, ca cetăţeni ai acestei ţări, aceeaşi nevoie de sens, de speranţă, de reînnoire spirituală şi de comuniune
101

5.364
Dragoș Pîslaru, răspuns tăios pentru Grindeanu după ce i s-a cerut să recupereze banii pierduți din PNRR: 'Era minunat dacă își făceau ei treaba'
5.364

2.000
Bolojan, față în față cu Moody’s: Guvernul promite deficit de 6,2% și investiții la nivel ridicat în 2026
2.000

















Comentează