Filmul documentar "Regele Mihai: Drumul către casă" va fi proiectat pe 30 mai, cu începere de la ora 19,00, în holul Central al Muzeului Naţional de Istorie a României.
Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis marţi AGERPRES, proiecţia va fi urmată de o discuţie cu producătorii filmului.
Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul face parte din Turneul Naţional de Educaţie Istorică 2022, o continuare a celui din 2019 de promovare a filmului documentar "Maria, Inima României" şi include noua versiune a documentarului "Regele Mihai: Drumul către casă".
"Versiunea Director's Cut include noi materiale despre perioada complicată a tinereţii Regelui Mihai, aşa cum a fost descrisă în jurnalul personal al Reginei Maria. Documentarul prezintă şi detalii din perioada de izolare personală şi socială a Regelui din timpul exilului din Elveţia, dar şi motivele pentru care Regele Mihai a ezitat să se întoarcă în România. Totul din perspectiva celor care i-au fost aproape în acea perioadă. Această versiune îmbogăţită a filmului pune accent şi pe interacţiunile Regelui cu CIA după exilul din 1948", se arată în comunicat.
John M. Florescu, fondatorul Chainsaw Film Productions, producătorul filmului documentar, s-a declarat "bucuros" de a oferi publicului din România filmele sale.
"Sunt bucuros să promovez pentru publicul din România cele trei filme realizate împreună cu echipa mea: "Războiul Regelui" (2016), "Maria, Inima României" (2018) şi "Regele Mihai: Drumul către casă" (2021). Documentarele prezintă o parte importantă din istoria României, din 1860 până în prezent, şi sper ca publicul român să afle mai multe despre eroii săi vizionându-le", a declarat Florescu, citat în comunicat.
Din echipa de producţie a filmului fac parte Viorel Chesaru - producător senior, Dan Drăghicescu - producător asociat, Mircea Lăcătuş - editor şi producător arhive şi Laura Beldiman - cercetător şi asistent editorial, mai informează MNIR.
Filmul documentar 'Regele Mihai: Drumul către casă' va fi proiectat pe 30 mai, în holul Central al Muzeului Naţional de Istorie a României
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Ce destinație aleg turiștii pentru vacanța de Paște. În vremuri de război, siguranța primează
16

14
John Travolta debutează ca regizor la Cannes cu un film despre copilărie și aviație
14

23
Noi reguli în Brazilia: cuplurile care divorțează pot avea custodie comună pentru animalele de companie
23

15
Capitala se va bucura de prima ediție Bucharest Design Festival, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
15

47
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
47

30
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
30

33
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
33

49
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
49

40
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
40

3.523
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
3.523

10
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
10

13
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
13

15
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
15
















Comentează