Poetul şi dramaturgul Lucian Blaga este omagiat de 41 de ani la Sebeş prin organizarea unui festival internaţional, care în acest an va avea loc între 13 şi 15 mai, sub genericul "Lucian Blaga - polivalenţă a spiritului creator", potrivit Agerpres.
"Municipiul Sebeş, alături de Centrul Cultural 'Lucian Blaga', au onoarea de a transmite publicului interesat invitaţia publică de a participa la cea de-a XLII-a ediţie a Festivalului Internaţional 'Lucian Blaga', pe care avem plăcerea de a-l găzdui, în perioada 13-15 mai 2022, la Sebeş şi la Lancrăm", a informat, duminică, un comunicat transmis AGERPRES de către organizatori.
Potrivit acestora, Festivalul "Lucian Blaga" este "expresia simbolică a preţuirii" pe care Sebeşul o dăruieşte memoriei lui Lucian Blaga, născut la Lancrăm, în 9 mai 1985.
"An după an, impactul şi imaginea acestui festival s-au amplificat, fiind onorat de prezenţa unor personalităţi ale vieţii academice, culturale şi ştiinţifice româneşti. În anul 1984, am consemnat participarea lui Constantin Noica. La ultimele ediţii o prezenţă constantă a fost acad. Alexandru Surdu, pe atunci vicepreşedinte al înaltului for şi preşedinte al secţiei de filosofie, alături de critici literari şi iluştri exegeţi ai operei blagiene, traducători. (...). În acest an, tema festivalului este: 'Lucian Blaga - polivalenţă a spiritului creator'", precizează organizatorii.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc, vineri, la Casa Memorială "Lucian Blaga" din Lancrăm, nu înainte de a fi oficiată o slujbă de pomenire la mormântul scriitorului din curtea bisericii din localitate.
Ca şi la ediţiile precedente, vor avea loc sesiuni ştiinţifice şi vor fi prezentate cărţi şi reviste.
Muzeul Municipal "Ioan Raica" Sebeş va găzdui vineri festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului naţional de creaţie literară şi artă plastică "Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor!", Sebeş - Lancrăm, ediţia a XLII-a, urmată de o expoziţie de artă plastică a pictorilor locali.
Tot vineri, în Parcul Tineretului din Sebeş, preotul Constantin Necula va susţine o conferinţă, urmată de un spectacol al Coralei "Armonia".
Sâmbătă, în a doua zi de festival, va continua sesiunea de comunicări ştiinţifice, urmând să aibă loc şi un concurs de recitare de poezie. În seara aceleaşi zile, pe scena în aer liber din Parcul Tineretului este programat un spectacol artistic, adaptare după piesa de teatru "Avram Iancu", de Lucian Blaga, în regia lui Florin Coşuleţ, invitată în spectacol fiind Veta Biriş. Pe aceeaşi scenă va fi un alt moment artistic, "Pân' la rai..." , susţinut de artistul Adrian Naidin şi invitaţii săi.
Duminică, la Muzeul Municipal "Ioan Raica" Sebeş vor fi noi lansări de carte şi o expoziţie de artă plastică, iar Centrul Cultural "Lucian Blaga" Sebeş va găzdui piesa de teatru "Steaua fără nume", o coproducţie a Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu şi a Centrului Cultural "Lucian Blaga" Sebeş.
Filosof, poet, dramaturg şi eseist, membru titular al Academiei Române, Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în localitatea Lancrăm. A murit la 6 mai 1961, la Cluj-Napoca, fiind înmormântat în localitatea natală.
Festivalul Internaţional Lucian Blaga va avea loc în perioada 13 - 15 mai la Sebeş şi Lancrăm
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

11
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
11

9
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
9

21
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
21

35
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
35

29
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
29

2.478
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
2.478

9
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
9

9
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
9

12
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
12

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9

17
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
17

2.931
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.931

7.301
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.301
















Comentează