Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de prezentare a peliculelor din regiune, va permite pentru prima dată prezenţa producţiilor ucrainene în competiţie şi va oferi sprijin regizorilor ucraineni, informează vineri Reuters, potrivit Agerpres.
Festivalul, care a crescut pentru a acoperi sectorul din Viena până la Istanbul, a fost fondat spre sfârşitul Războiului bosniac, în 1995, ca un act de sfidare al entuziaştilor care au rezistat unui asediu de 43 de luni al capitalei condus de de către forţele sârbe bosniace.
"La începutul războiului din Ucraina a devenit clar că ceva trebuia făcut în semn de solidaritate cu colegii din industria filmului din Ucraina", a declarat pentru Reuters directorul festivalului, Jovan Marjanovic.
Festivalul, care începe vineri, a decis să îşi deschidă programul competiţional producţiilor din Ucraina şi a oferit statutul de artist rezident cineaştilor ucraineni pentru a le permite să lucreze şi să-şi dezvolte în continuare filmele.
De asemenea, a oferit locuri de muncă profesioniştilor ucraineni care au devenit refugiaţi dar au lucrat anterior la festivaluri de film din Kiev şi Odesa.
Scenaristele şi regizoarele Marysia Nikitiuk şi Maria Stoyanova au sosit la Sarajevo în urmă cu câteva luni pentru a-şi dezvolta proiectele şi pentru a le prezenta pe platforma CineLink, ce reuneşte scenarişti şi producători şi include proiecţii de film.
Invadarea Ucrainei de către Rusia a întrerupt munca lui Stoyanova la filmul său de debut, după ce finanţarea a fost sistată, regizorul de montaj s-a înrolat în armată, iar producătorii s-au implicat în activităţi de voluntariat şi filmarea războiului.
"Rezidenţa şi participarea la workshop au devenit un sprijin semnificativ pentru mine ca artist", a declarat Stoyanova pentru Reuters. "Această oportunitate de a lucra şi de a gândi ajută la vindecarea rănilor mintale", a adăugat ea.
Nikitiuk şi-a exprimat speranţa că va găsi parteneri şi co-producători pentru scenariul său despre persoane afectate de tulburare de stres post-traumatic, inspirat de femeile şi copiii strămutaţi pe care i-a întâlnit într-un adăpost dintr-un sat ucrainean unde s-a ascuns la începutul războiului.
Vineri, festivalul urma să îi aducă un omagiu regizorului ucrainean Serghei Loznitsa oferindu-i premiul onorific "Inima oraşului Sarajevo".
Regizorul suedez Ruben Ostlund va fi de asemenea omagiat. Filmul său, "Triangle of Sadness", care a câştigat anul acesta Palme D'Or pentru cel mai bun film la Festivalul de la Cannes, va deschide evenimentul.
Festivalul, care va prezenta 235 de filme din 62 de ţări, 51 dintre acestea în cadrul competiţiei, îi va omagia de asemenea pe actorul danez Mads Mikkelsen şi pe actorul şi regizorul american nominalizat la Oscar Jesse Eisenberg.
Festivalul de Film de la Sarajevo - Platformă specială pentru cineaștii ucraineni
București
9°C
Articole Similare

5
Ministrul Culturii transmite mulțumiri Olandei pentru recuperarea Coifului de la Coţofeneşti
5

10
Poluarea cu medicamente afectează comportamentul peștilor
10

27
Ce destinație aleg turiștii pentru vacanța de Paște. În vremuri de război, siguranța primează
27

15
John Travolta debutează ca regizor la Cannes cu un film despre copilărie și aviație
15

26
Noi reguli în Brazilia: cuplurile care divorțează pot avea custodie comună pentru animalele de companie
26

15
Capitala se va bucura de prima ediție Bucharest Design Festival, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
15

47
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
47

30
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
30

34
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
34

53
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
53

42
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
42

3.686
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
3.686

11
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
11
















Comentează