Peste 800 de fermieri au semnat petiţia Clubului Fermierilor Români, prin care se solicită autorităţilor finanţarea irigaţiilor cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
"Clubul Fermierilor Români face demersuri pentru susţinerea iniţiativelor care urmăresc dezvoltarea sectorului agroalimentar românesc şi îşi exprimă deschis dorinţa de a fi alături de instituţiile statului român ca partener social, prin expertiza pe care o poate oferi asupra acestui sector. În acest sens, reiterăm importanţa includerii în PNRR a finanţărilor dedicate reabilitării şi modernizării structurilor hidroameliorative - irigaţii, desecare-drenaj, combaterea eroziunii solului din România - pentru asigurarea rezilienţei şi competitivităţii agriculturii româneşti. Clubul Fermierilor Români a lansat recent o petiţie, "Agricultura României are nevoie de apă pentru ca Europa să îşi asigure securitatea alimentară", semnată până în prezent de peste 800 de reprezentanţi ai celor mai performante ferme din ţara noastră. Prin această petiţie, solicităm urgentarea demersurilor Guvernului pe lângă Comisia Europeană pentru modificarea PNRR şi alocarea de fonduri pentru agricultură, cu prioritate pentru sistemul de irigaţii şi desecare-drenaj", se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei, informează Agerpres.
Potrivit sursei citate, începând din luna noiembrie a anului 2020, Clubul Fermierilor Români a contribuit cu argumente tehnice la identificarea şi elaborarea unui cadru optim privind modernizarea structurilor hidroameliorative dedicate infrastructurii de desecare-drenaj.
"Am pus la dispoziţia autorităţilor elemente de analiză a riscului şi argumente privind importanţa creşterii competitivităţii agriculturii româneşti prin modernizarea şi extinderea amenajărilor hidroameliorative, care susţin necesitatea, oportunitatea şi beneficiile asigurării finanţării în cadrul PNRR a îmbunătăţirilor funciare privind sistemele de gestionare a apei la nivel naţional, pentru a susţine agricultura performantă din România", a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Împreună cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, Clubul Fermierilor Români a întreprins elaborarea unei lucrări de cercetare intitulată "Studiu privind necesitatea reabilitării, modernizării şi extinderii amenajărilor hidroameliorative din Sud - Vestul României", un document tehnic realizat în urma unor discuţii purtate cu reprezentanţi din conducerea MADR, MMPA, ANIF, AFIR şi Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor.
"În sensul celor menţionate, este necesară coordonarea acţiunii tuturor ministerelor relevante - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - pentru solicitarea urgentă către Comisia Europeană a amendării PNRR, prin includerea finanţării programelor pentru o agricultură românească rezilientă şi competitivă", susţin reprezentanţii Clubului.
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociaţie non-profit şi neguvernamentală a fermierilor din România, ce are obiectiv principal să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare şi elaborare a reglementărilor europene şi naţionale în domeniul agricol.
Fermierii pun presiune asupra Guvernului: este nevoie urgentă de fonduri pentru irigații. PNRR trebuie schimbat
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

357
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
357

1.548
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
1.548

24
Elevii intră în vacanţă vineri după finalizarea cursurilor
24

11
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): "Simulările sunt o radiografie de moment. ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului"
11

1.630
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.630

908
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
908

2.466
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.466

2.770
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.770

4.113
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
4.113

66
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
66

2.289
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.289

3.170
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
3.170

83
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
83
















Comentează