Vicepreşedintele Organizaţiei femeilor din Partidul Popular European (PPE), deputatul UDMR Biró Rozália, a declarat, marţi, că femeile PPE au stabilit, la congresul organizat la sfârşitul săptămânii trecute la Viena, să propună modificarea legislaţiei UE astfel încât violenţa sexuală să fie inclusă în categoria crimelor, potrivit Agerpres.
Ca reprezentantă a UDMR, lidera femeilor din uniune, Biró Rozália, dar şi în calitate de vicepreşedinte al Organizaţiei femeilor din PPE, a participat, în perioada 18-19 octombrie, la Viena, la congresul organizaţiei de femei a PPE, precedând Congresul PPE ce va avea loc în noiembrie, la Zagreb.
Rezoluţia adoptată de reprezentantele celor 27 de organizaţii de femei ale partidelor ce aparţin de PPE se numeşte "Viziunea femeilor asupra unei Europe mai bune". Documentul adoptat la Congresul femeilor PPE va fi înmânat preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
"Sperăm că doamna preşedinte va include aceste priorităţi în Opening Statement-ul prezentat de dânsa în 16 iulie. Dacă se include în acest document, ar urma să fie un angajament asumat de preşedintele CE, respectiv de către CE pentru următorii cinci ani", a precizat Biro.
Potrivit acesteia, femeile PPE au dezbătut la Viena teme de importanţă majoră care urmează să fie prezentate ca priorităţi pentru activitatea Comisiei Europene în perioada 2020-2024.
La capitolul Egalitate de gen se pune accent pe împuternicirea femeii în economie şi în societate, per ansamblu.w
"Facem apel la viitoarea structură a Comisiei Europene privind necesitatea elaborării unei strategii de egalitate de gen pentru UE, precum şi alocarea a 2% din fondurile structurale şi de investiţii pentru acele planuri de acţiuni ce au menirea de a realiza egalitatea de gen în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, urgentăm acele state membre care nu au semnat încă Convenţia de la Istanbul să o ratifice, pentru că aceasta este cadrul legislativ care creează suportul necesar pentru egalitatea de gen. Mai propunem ca violenţa sexuală să fie inclusă în categoria crimelor în legislaţia UE. Şi nu în ultimul rând, propunem ca Directiva Femei la conducere să fie ridicată la un nou nivel, anume să folosim indicatori care să arate foarte clar gradul de participare a femeilor în structurile de conducere din diferite domenii", a menţionat Biro Rozalia.
La capitolul Economie incluzivă şi societate digitală incluzivă, unde procentul femeilor care lucrează în IT este mult mai redus decât al bărbaţilor, participantele la congres văd necesitatea unor politici prin care să se faciliteze participarea femeilor în acest sector.
"Femeile PPE propun Consiliului European să aloce cel puţin 25% din fondul social pentru a facilita politicile de incluziune în domeniu economic şi digital, pentru cetăţeni în vârstă şi pentru familii cu venituri mici", a subliniat deputatul UDMR.
Aceasta a mai precizat că organizaţia de femei a UDMR a făcut două propuneri care au fost aprobate şi cuprinse în documentul adoptat la congresul de la Viena: declararea zilei de 21 martie ca ziua europeană a echilibrului între muncă şi viaţă privată, respectiv o solicitare adresată noii Comisii Europene pentru o evaluare a implementării planului de acţiune 2017-2019 privind diferenţa de salarizare între femei şi bărbaţi în UE.
Femeile PPE propun ca violenţa sexuală să fie inclusă la categoria crimelor în legislaţia UE
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

242
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
242

958
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
958

40
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
40

32
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
32

1.956
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
1.956

4.300
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.300

38
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
38

2.939
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
2.939

65
14 clădiri importante din Capitală urmează să fie reabilitate
65

47
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
47

56
Românii se tem că pensia nu le va ajunge. Ce îi îngrijorează cel mai mult pe cei de la oraș
56

106
Mișcare strategică istorică: România va exporta peste 1 milion de oi
106

1.122
Carambol cu victime: Patru copii și un adult, răniți după ciocniri în lanț pe o stradă din Timișoara
1.122
















Comentează