O femeie în vârstă de 76 de ani a ajuns joi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, după ce a fost accidentată de autobuzul liniei 22, din care a coborât în staţia Sanitas, din municipiul reşedinţă, anunţă Agerpres.
''O doamnă în vârstă de 76 de ani a coborât cu spatele din autobuzul liniei 22, în staţia Sanitas. Şoferul a închis uşile şi a plecat. În momentul plecării ar fi trecut cu roata peste picioarele victimei. Femeia a fost transportată la spital. Cercetările sunt continuate, urmând a fi efectuată încadrarea legală a faptei prin Parchet'', informează purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Ionuţ Marin.
Regia Autonomă de Transport RATBV SA a demarat o anchetă pentru a lămuri împrejurările în care s-a produs accidentul.
''Conducerea RATBV SA a demarat o anchetă internă, independentă de cea a Poliţiei, pentru a lămuri împrejurările în care s-a produs accidentul în care a fost implicat un mijloc de transport al societăţii'', a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al RATBV, Silviu Ştefan.
Femeie de 76 de ani,dusă la spital de urgenţă după ce a fost lovită de autobuzul cu care a circulat
Articole Similare

144
Medicamente scoase de pe piață în UE după riscuri grave pentru creier
144

320
15.000 de animale fără stăpân au fost ucise! Asociații de protecția animalelor acuză: Poliţia pare să protejeze lagărul de la Suraia, acuză asociațiile
320

40
A fost găsit bărbatul căzut în Lacul Surduc - Medicii au declarat decesul
40

27
Alexandru Rogobete: Până la finalul anului 2028, Institutul Regional de Oncologie din Timişoara, singurul institut de oncologie din această regiune, va trebui dat în folosinţă - Finanţarea, mutată de pe PNRR pe Programul Operaţional Sănătate
27

35
Ministrul Sănătăţii propune organizarea de consorţii între spitale: Orgoliile trebuie să înceteze - În Timişoara sunt şase secţii de Chirurgie / Alfred Simonis: Abordarea mea faţă de Primăria Timişoara este să încercăm să-i convingem, să nu-i aricim
35

21
Creştere a traficului la frontiera cu Serbia de Ziua Naţională / Poliţia de Frontieră recomandă planificarea călătoriei
21

9
Circa 2.500 de turişti pe pârtiile de la Sinaia; nu mai sunt locuri în parcarea de la gondolă
9

2.297
Bruxellesul pune presiune pe România: justiția, procurorii și pensiile magistraților, sub lupa Comisiei Europene
2.297

628
Daniel Băluță spune că nu are un conflict cu Ciprian Ciucu: E dezorientat și debusolat, promisiunile lui sunt fără sens
628

9.049
Dragoș Sprînceană reacționează la stenograme: A publicat carnetul de colonel al Ancăi Alexandrescu
9.049

1.671
Când începe anul Calului de Foc 2026. Ce reprezintă și la ce trebuie să fim atenți
1.671

38
Spargere la un cabinet stomatologic din București
38

51
Verificări ale poliţiştilor de la autostrăzi: Peste 2.600 de sancţiuni aplicate; cele mai multe pentru viteză
51

















Comentează