Fotbalistul italian Federico Chiesa (Juventus Torino) a mers fără cârje după două luni de la grava accidentare suferită la ligamentele încrucişate de la genunchiul stâng şi a început numărătoarea inversă pentru reabilitarea sa completă, apreciată la şase luni, informează AFP, citat de Agerpres.
Pe 9 ianuarie, în meciul dintre Juventus şi AS Roma din Serie A, Chiesa a suferit o leziune la ligamentul încrucişat anterior, care a necesitat o intervenţie chirurgicală la Innsbruck (Austria), după două săptămâni.
Într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare, campionul european cu echipa Italiei a vorbit despre progresele sale: "Am început să mergem din nou...", a afirmat atacantul pe contul său de Instagram.
Chiesa, 24 ani, care a disputat 17 meciuri în acest sezon şi a marcat patru goluri în toate competiţiile, a părăsit şchiopătând terenul în minutul 32 al meciului disputat pe Stadionul Olimpic din Roma, în care Juventus a revenit spectaculos de la 1-3, marcând trei goluri în mai puţin de zece minute, câştigând cu 4-3.
Federico Chiesa, Juventus Torino, a mers fără cârje după două luni de la grava accidentare suferită la ligamentele încrucişate de la genunchiul stâng
Explorează subiectul
Articole Similare

20
Novak Djokovici nu se gândește la retragere: 'Vreau să continui' și după JO 2028
20

15
SC Miercurea Ciuc a câştigat derbyul Harghitei cu ACSH Gheorgheni
15

31
Biatlon: Rezultatele autopsiei norvegianului Sivert Bakken sunt aşteptate în martie
31

54
U-BT Cluj-Napoca încheie anul 2025 cu o victorie dramatică în fața lui Śląsk Wrocław
54

29
Mijlocaşul bosniac Miralem Pjanic şi-a anunţat retragerea din activitate la 35 de ani
29

1.787
Se pregătește un adevărat cutremur în fotbal: cum va schimba jocul noua regulă propusă de șeful FIFA
1.787

22
Tunisia şi Tanzania s-au calificat în optimile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni
22

18
FC Hermannstadt s-a despărţit de fundaşul luxemburghez Vahid Selimovic
18

9
Atacantul Samy Merheg va evolua pentru Sporting Braga
9

29
Roberto Baggio propune o reformă pentru fotbalul italian: accent pe tineri și limitarea străinilor
29

8
La final de an, jucători ai lui Espanyol Barcelona au vizitat două spitale de copii
8

28
Liverpool s-a despărţit de secundul responsabil de fazele fixe
28

42
Espanyol Barcelona anunţă măsuri sporite de securitate pentru derby-ul catalan cu FC Barcelona
42

















Comentează