FC Barcelona a depus o plângere penală alături de procurorii locali contra fostului preşedinte Josep Maria Bartomeu şi consiliului său director în urma unei investigaţii privind ''posibile nereguli'', conform unui comunicat al clubului catalan, citat de Reuters.
După ce a câştigat alegerile pentru preşedinţia Barcelonei de acum 11 luni, Joan Laporta a comandat un audit financiar şi a angajat o firmă specializată să analizeze deciziile fostei conduceri, conform Agerpres.
''Pe 1 februarie rezultatele vor fi prezentate public după o analiză financiară aprofundată care a avut scopul de a detecta posibile nereguli în managementul clubului pe durata mandatului prezidenţial anterior. Anunţul va include şi detalii despre plângerea formulată de club la Parchetul din Barcelona pe baza unor fapte care decurg din concluziile unei investigaţii criminalistice'', se arată în comunicatul FC Barcelona.
În august 2021, Laporta dezvăluia că Barcelona a plătit ''sume disproporţionate'' de bani în comisioane către intermediari care s-au implicat în transferurile efectuate de club în mandatul lui Bartomeu.
Fostul preşedinte al clubului catalan a fost arestat în luna martie 2021, în cadrul unei anchete a poliţiei privind acuzaţii de management inadecvat şi de afaceri de corupţie în care birourile clubului de pe Nou Camp au fost percheziţionate.
Ancheta a demarat din afacerea ''Barcagate'', în care clubul a fost acuzat că a contractat un consultant de marketing pentru a orchestra o campanie social media împotriva unui fost angajat care a criticat conducerea.
După arestare, Bartomeu a dezminţit că ar fi existat nereguli în conducerea clubului, conform interviului său din ziarul Sport: ''Managementul nostru nu a fost dezastruos şi La Liga, UEFA, auditorii au spus asta. Cu profit de 180 milioane euro şi cu evaluarea de către Forbes ca fiind unul dintre cele mai valoroase cluburi din lume. Acest management serios şi riguros a fost întrerupt de apariţia pandemiei, care a dus la o scădere a veniturilor cu vreo 500 de milioane de euro''.
FC Barcelona îl dă pe mâna procurorilor pe fostul președinte, Josep Maria Bartomeu. Au fost descoperite posibile nereguli în managementul clubului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Matei Radu s-a calificat în semifinalele CM de scrimă pentru cadeți
16

17
Victoria Carl, suspendată 18 luni pentru dopaj
17

42
Dinamo se alătură cluburilor nemulțumite de noile prevederi legislativ
42

28
Gigi Buffon a demisionat din funcția de șef al delegației Italiei
28

26
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
26

14
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
14

19
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
19

26
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
26

41
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
41

32
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
32

55
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
55

40
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
40

53
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
53
















Comentează