Forţele israeliene au ucis un protestatar palestinian şi au rănit alţi 45 cu muniţie de război, în cursul demonstraţiilor săptămânale din Fâşia Gaza, au indicat vineri surse medicale, citate de agenţia DPA preluat de agerpres.
Alte câteva zeci de persoane au fost rănite din cauza gazelor lacrimogene. Doi jurnalişti şi un paramedic au fost loviţi direct în picioare de recipiente cu gaze lacrimogene. Unul dintre jurnalişti, rănit uşor, este un fotoreporter care lucrează pentru agenţia DPA.
Demonstraţiile au loc aproape de gardul care separă Fâşia Gaza de Israel. Este cea de-a şaptea săptămână de proteste, în cursul cărora demonstranţii cer dreptul refugiaţilor palestinieni din timpul războiului regional din 1948 să se întoarcă la casele lor aflate acum în Israel.
Cel puţin 53 de palestinieni au fost ucişi în protestele din ultimele săptămâni, inclusiv doi jurnalişti, în timp ce 1.900 au fost răniţi de focurile de armă trase de către israelieni.
Protestele vor atinge punctul culminant pe 14 şi 15 mai, când palestinienii deplâng crearea Israelului în urmă cu 70 de ani.
Potrivit site-ului israelian Ynet, trei israelieni au fost reţinuţi după ce au încercat să trimită în zbor zmee în flăcări în Fâşia Gaza, dar au provocat în schimb incendii pe terenuri agricole în Israel.
Israelul a afirmat că mişcarea Hamas, care controlează Fâşia Gaza, încearcă să întreprindă atacuri în zona gardului de la graniţă şi în cele din urmă împotriva comunităţilor israeliene de la graniţă.
Majoritatea deceselor survin deoarece armata israeliană trage asupra palestinienilor care se apropie de gardul de la frontieră.
Organizaţiile pentru drepturile omului spun că folosirea forţei de către armata israeliană este disproporţionată faţă de ameninţarea reprezentată de palestinieni, care aruncă cu pietre şi cocteiluri Molotov şi incendiază cauciucuri.
Fâşia Gaza: Un palestinian ucis şi zeci răniţi cu muniţie de război de militari israelieni, în protestele de la graniţa cu Israelul
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

113
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
113

256
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
256

965
Un mega-tunel se construiește în țara cu cea mai mare comunitate de români. Va lega Europa de Africa
965

775
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
775

1.462
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
1.462

35
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
35

2.535
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
2.535

3.792
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.792

234
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
234

141
Portugalia afirmă că avioanele americane folosesc baza din Azore cu condiţia să nu vizeze infrastructură civilă din Iran
141

2.707
Criza din Orientul Mijlociu lovește în plin Germania - Prețul motorinei doboară record după record
2.707

96
Cel mai decorat veteran australian în viață, acuzat de crime de război
96

162
Război în Iran - Atacarea infrastructurilor civile, o "crimă de război", declară un responsabil ONU
162
















Comentează