Partidul de extremă stânga catalan CUP a ameninţat luni că va organiza o campanie de 'insubordonare civică masivă' dacă guvernul central de la Madrid va prelua controlul asupra regiunii, aşa cum a spus că o va face la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce purtătorul de cuvânt al formaţiunii politice Junts pel Si a spus că parlamentul regional se va întruni joi în sesiune plenară pentru a stabili răspunsul pe care îl va oferi executivului central, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.ro.
Partidul de extremă stânga Candidatura Unităţii Populare (CUP), aliat-cheie al coaliţiei liderului separatist Carles Puigdemont, susţine că decizia Madridului este "cea mai mare agresiune" împotriva Cataloniei de la dictatura lui Francisco Franco (1939-1975), care i-a retras autonomia.
Sâmbătă, Consiliul de Miniştri a decis să declanşeze aplicarea Articolului 155 din Constituţie, care mai trebuie autorizată de Senat, pentru a pune în aplicare măsuri drastice pentru preluarea controlului direct asupra regiunii: executivul catalan ar fi demis, iar parlamentul şi media publice ar fi puse sub tutelă.
Această 'agresiune' va declanşa o ripostă, atenţionează CUP, care anunţă "un răspuns sub formă de insubordonare masivă din partea cetăţenilor".
CUP este un aliat indispensabil al lui Carles Puigdemont, coaliţia de 62 de aleşi ai acestuia având nevoie de zece voturi de la această formaţiune radicală din parlamentul regional, care are 135 de locuri, pentru a avea majoritatea.
Această formaţiune anticapitalistă şi separatistă a participat de asemenea la organizarea de "comitete de apărare a referendumului", formate din cetăţeni care s-a adunat în faţa birourilor de vot pentru a permite organizarea la 1 octombrie a referendumului de independenţă, interzis de autorităţile spaniole.
Scrutinul ilegal a fost marcat de violenţe ale forţelor de ordine.
În comunicatul său, CUP cere de asemenea proclamarea "cât mai rapid posibil" a unei republici independente, bazată de rezultatele referendumului: 90% au votat în favoarea independenţei, la o rată de participare de 43%, conform cifrelor guvernului regional.
Liderul catalan a amânat până acum adoptarea unei declaraţii unilaterale de independenţă de către parlament, pentru a lăsa timp 'dialogului' cu Madridul. Însă Puigdemont a refuzat să răspundă clar solicitărilor guvernului lui Mariano Rajoy, care a cerut ca el să renunţe oficial la planurile de secesiune.
În lipsa unei răspuns pe care să îl considere satisfăcător, guvernul a anunţat sâmbătă măsuri pentru preluarea controlului, care ar urma să fie adoptate vineri.
CUP a obţinut 8,3% din voturi la alegerile regionale din 2015.
Tot luni, un purtător de cuvânt al partidului regional Junts pel Si a spus că parlamentul Cataloniei va avea joi o sesiune plenară pentru a decide răspunsul pe care îl va da guvernului central după ce acesta a ameninţat că va impune o conducere directă asupra regiunii.
Purtătorul de cuvânt a declarat că partidul intenţionează chiar să atace în justiţie aplicarea Articolului 155, care privează de putere guvernul regional şi deschide calea pentru noi alegeri.
Senatul spaniol ar urma să adopte vineri Articolul 155.
După această măsură, liderul catalan Carles Puigdemont îşi va pierde toate puterile şi nu va mai primi salariu, a spus luni vicepremierul spaniol Soraya Saenz de Santamaria, într-un interviu la radio.
Madridul ar putea instaura temporar un singur reprezentant care să guverneze regiunea.
Extremiștii din Catalonia amenință cu încurajarea unei 'insubordonări civice masive'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

780
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
780

1.306
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
1.306

1.445
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
1.445

3.259
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
3.259

2.041
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.041

689
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
689

407
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
407

1.801
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.801

731
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
731

129
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
129

98
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
98

1.187
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
1.187

1.474
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.474
















Comentează