Preşedintele rus Vladimir Putin a folosit ameninţarea de a recurge la arsenalul său nuclear pentru a evita ca Occidentul să ia în calcul o intervenţie directă în conflictul din Ucraina, cu toate că simpla menţionare a acestei opţiuni demonstrează disponibilitatea şefului de la Kremlin de a ucide numeroşi civili, consideră mai mulţi experţi în armament nuclear, citaţi de EFE, potrivit Agerpres.
Într-un colocviu online organizat miercuri de centrul de reflecţie Chatham House, experţii au căzut de acord că, abia începută invazia, declaraţia lui Putin, conform căreia oricine se va implica în conflict se va confrunta "cu consecinţe nemaiîntâlnite până acum", nu a fost altceva decât un avertisment voalat privind folosirea armei nucleare, lucru confirmat ulterior şi de ridicarea nivelului de alertă al arsenalului nuclear rus.
"Obiectivul său a fost să transmită Occidentului: 'Nu vă implicaţi direct'. NATO a anunţat deja foarte clar că nu va interveni. În alte circumstanţe, cu atâţia civili ucişi, ar fi avut loc o dezbatere mult mai amplă. Din acest punct de vedere, Putin şi-a îndeplinit obiectivul", a apreciat Lawrence Freedman, profesor emerit de studii de război la King's College din Londra. Totuşi, expertul citat se întreabă cum ar putea recurgerea la arme nucleare să-l scoată pe Putin dintr-o problemă "pe care singur şi-a creat-o".
Directorul Proiectului "Forţele Nucleare Ruse", Pavel Podvig, a amintit că "armele nucleare nu sunt bune şi nu servesc misiunilor militare, (dar) sunt bune să omoare multă lume sau să demonstreze intenţia de a o face". "Orice aluzie la folosirea acestui armament trebuie să fie interpretată drept un semnal sau o intenţie de a ucide mulţi civili, iar acest aspect ar trebui să facă parte din modul în care înţelegem acest conflict", a adăugat Podvig.
Analistul citat a subliniat că este "foarte ciudat" să se recurgă la o astfel de ameninţare când un război nici nu a început bine, deşi crede că ordinul lui Putin de a pune "în regim special de serviciu" capacităţile de descurajare nucleară a fost interpretat greşit. "Ar putea fi desfăşurate, dar acest lucru ar presupune paşi vizibili, iar din câte ştim noi aceştia nu au fost făcuţi. Rusia are circa o mie de arme nucleare aflate permanent în stare de alertă, care ar putea fi folosite în decurs de câteva minute. Mesajul era unul mai ales politic", consideră el.
Doctrina Rusiei privind descurajarea nucleară prevede că armele atomice pot fi utilizate în cazul unei ameninţări existenţiale la adresa acestei ţări. Problema - spune Podvig - este că această decizie revine exclusiv Kremlinului şi nu se ştie ce poate considera Putin că ar reprezenta o provocare adusă supravieţuirii ţării sale.
Experta Patricia Lewis, de la Chatham House, a apreciat că "armele nucleare ale NATO nu au descurajat Rusia să invadeze Ucraina, dar că NATO a fost descurajată să intervină în Ucraina", motiv pentru care se poate trage concluzia că "arsenalul atomic joacă un rol în acest război". În opinia sa, acest lucru are de-a face cu valorile predominante în Occident, care fac ca tendinţa să fie către o renunţare la acest tip de armament, în timp ce alte ţări antagoniste "ameninţă cel puţin cu folosirea lor", ceea ce ar trebui să ducă la "o reflecţie" pe această temă.
Şi Podvig a pledat pentru o "reevaluare" a utilităţii armelor nucleare ca instrument de putere şi securitate, dat fiind că, în opinia sa, "din acest conflict nu se poate trage concluzia că îţi este mai bine dacă deţii astfel de arme".
Experții avertizează: Ce se ascunde în spatele amenințărilor lui Putin cu folosirea armelor nucleare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

61
Curățenia de Paște poate fi periculoasă. Produsele care pot provoca leziuni pulmonare
61

388
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
388

737
FOTO Casa lui Karl Lagerfeld, scoasă la vânzare la un preț neașteptat: surpriza vine din România
737

1.022
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.022

1.039
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.039

1.513
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.513

497
VIDEO Plata pe performanță în spitale stârnește controverse. Alexandru Rogobete avertizează: 'Mai mulți șefi de secție decât pacienți'
497

2.086
Ucrainenii intră pe o piață profitabilă din România: Preiau o fabrică ce va deveni hub strategic de producție în UE și la nivel global
2.086

440
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
440

2.544
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.544

1.497
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.497

513
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
513

1.010
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.010
















Comentează