Argentina a dat publicităţii o plângere oficială împotriva exerciţiilor militare pe care Marea Britanie plănuieşte să le întreprindă în insulele disputate Falkland, informează miercuri dpa preluată de Agerpres.
Ministerul de Externe al Argentinei a anunţat marţi că a adresat o plângere oficială Ambasadei britanice în legătură cu exerciţiile militare, care includ lansări de rachete, planificate pentru perioada 15-29 octombrie.
Arhipelagul este revendicat de Argentina sub numele de Maldive. Insulele Falkland au un guvern propriu, însă sunt declarate de Marea Britanie drept teritoriu al său de peste mări.
În comunicat, guvernul condus de Mauricio Macri declară că "respinge desfăşurarea acestor exerciţii pe teritoriul Argentinei ocupat ilegal de Marea Britanie". De asemenea, el îndeamnă ambele ţări să "demareze negocieri pentru a găsi o soluţie paşnică şi definitivă la disputa privind suveranitatea" asupra acestui teritoriu.
Marea Britanie controlează insulele Falkland din 1833, când i-a alungat pe oficialii argentinieni de pe acest teritoriu. În 1982, ea a respins o încercare a Argentinei de a-şi reimpune pe care militară suveranitatea asupra arhipelagului, care se află la circa 400 de kilometri est de Argentina continentală.
Marea Britanie a respins până acum cererile Argentinei de a demara negocieri asupra viitorului insulelor, motivând că cei circa 3.000 de locuitori ai acestora au optat, în cadrul unui referendum organizat în 2013, pentru rămânerea sub control britanic.
Exercițiile militare preogramate de Marea Britanie în Insulele Falkland generează un protest oficial al guvernului de la Buenos Aires
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
3

1.036
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.036

33
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
33

3.929
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
3.929

34
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
34

55
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
55

5.278
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
5.278

5.319
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
5.319

136
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
136

169
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
169

128
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
128

9.169
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
9.169

3.043
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
3.043
















Comentează