CCR a redactat motivarea deciziei prin care a respins sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție împotriva legii pensiilor de serviciu din sistemul judiciar, document care a intrat în exclusivitate în posesia stiripesurse.ro. În urmă cu o săptămână, Curtea anunța public soluția, adoptată cu majoritate de 6-3, iar legea a fost declarată constituțională și a rămas pe traseul promulgării.
*Față de documentul publicat integral mai jos, motivarea finală care va fi publicată în cursul zilei de azi în Monitorul Oficial ar putea suferi mici modificări, potrivit unor surse din CCR
În motivare, judecătorii constituționali explică pas cu pas de ce au respins criticile ÎCCJ, de la chestiuni procedurale, până la substanța „reformei”: condițiile de pensionare, tranziția pe 16 ani, baza de calcul, plafonările, bonificațiile și mecanismul de actualizare. Curtea punctează, în mod repetat, că nu poate rescrie legea și nici nu poate evalua oportunitatea politicii publice.
Totodată, CCR arată că s-a pronunțat strict în limitele sesizării. „Curtea reține că este învestită (...) astfel încât se va pronunța numai în limitele sesizării, fără a adăuga nici critici și nici motive de neconstituționalitate din oficiu”, se arată în document.
De ce CCR a respins cererea de sesizare a CJUE
Unul dintre episoadele centrale ale dosarului a fost cererea ÎCCJ de trimitere a unei întrebări preliminare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. CCR notează că, la 16 februarie 2026, chiar un judecător constituțional a depus un înscris în același sens, însă Curtea a respins solicitările ca inadmisibile.
În motivare, CCR reia rolul mecanismului preliminar: „procedura de sesizare a CJUE (...) reprezintă un mecanism de cooperare între CJUE și instanțele statelor membre”. Și subliniază: „CJUE nu este chemată să se pronunţe asupra conformității unei norme de drept intern cu dispozițiile dreptului Uniunii şi nici să furnizeze avize consultative cu caracter general”.
Curtea explică și condiția de bază a unei trimiteri preliminare: „admisibilitatea unei întrebări preliminare presupune, între altele, o cauză pendinte pe rolul unei instanțe naţionale şi utilitatea reală a răspunsului oferit de CJUE”. În logica CCR, controlul de constituționalitate înainte de promulgare nu oferă cadrul procesual tipic pentru o astfel de sesizare.
Angajarea răspunderii Guvernului: PNRR, deficit și „măsură luată in extremis”
Pe critica extrinsecă privind procedura adoptării prin angajarea răspunderii Guvernului, CCR pornește de la standardul său care spune că este o procedură excepțională, care „presupune ocolirea dezbaterii parlamentare”. În motivare, Curtea arată că „o asemenea procedură poate fi folosită în mod temperat şi moderat şi doar în condițiile unei nevoi stringente de reglementare”.
CCR justifică urgența prin argumentele din expunerea de motive: „Comisia Europeană a emis Decizia 3.490 din 28 mai 2025 prin care a stabilit suspendarea plății unei sume de 869 de milioane de euro din cadrul Planului Național de Redresare şi Reziliență”, iar România „se află (...) într-o situație economică dificilă”. Curtea reproduce și cifrele invocate: deficit de 9,3% din PIB în 2024 și datorie publică de 54,8% din PIB.
În aceeași zonă, CCR citează impactul finanțării deficitului: „cheltuielile statului român cu dobânzile aferente datoriei publice (...) ajungând doar pentru anul 2024 la o valoare absolută de peste 8 miliarde euro”. Și concluzionează că angajarea răspunderii a fost „o măsură luată in extremis”, iar reglementările reprezintă „un răspuns energic şi necesar la situația financiar-bugetară a statului”.
CCR: „Nu ne putem transforma într-un cenzor contabil”
Curtea delimitează ce poate și ce nu poate analiza. „Curtea Constituțională nu are competenţa de a examina oportunitatea iniţierii unui demers legislativ şi nici de a cuantifica impactul bugetar”, se arată în motivare. „Curtea nu se poate transforma într-un cenzor contabil al veridicității calculelor de natură financiară prezentat de Guvern”, se mai arată în document.
Înainte de a intra pe fondul criticilor intrinseci, CCR descrie arhitectura pensiilor pentru personalul din justiție, cu trimitere la Pilonul I și Pilonul II, plus posibilitatea Pilonului III. „Personalul din sistemul justiției beneficiază, ca orice angajat, de o pensie publică de natură contributivă (...) și de o pensie administrată privat”, notează Curtea, precizând că temeiul acestora este art. 47 alin. (2) din Constituție.
Cheia raționamentului CCR este că suplimentul pensiei de serviciu are alt temei: „suplimentul acordat de stat (...) nu are ca temei constituțional art.47 alin.(2) Constituție, ci art.124 alin.(3) din Constituție”. În același pasaj, Curtea spune explicit că legea „stabileşte un regim juridic nou al pensiei de serviciu (...) bazat exclusiv pe art.124 alin.(3)”, iar concluzia este că „pensia de serviciu nu este eliminată (...) ci este reaşezată pe o bază exclusiv necontributivă”.
„Vechime totală în muncă”, „data pensionării” și tranziția pe 16 ani
CCR respinge criticile de calitate a legii privind noțiuni precum „vechime totală în muncă”. Curtea explică faptul că aceasta este compusă din vechimea în funcție și vechimea în muncă recunoscută de dreptul comun ori de statute profesionale, iar legea impune o pondere minimă în funcție. Concluzia CCR este că „vechimea în muncă nu se confundă cu stagiul de cotizare reglementat de Legea nr.360/2023. Prin urmare, sintagma criticată este clară, precisă şi previzibilă”.
Și asupra sintagmei „data pensionării”, CCR oferă o interpretare oficială: „aceasta se referă la data eliberării din funcție prin pensionare”. Curtea adaugă efectul practic: „deciziile de pensionare emise şi nepuse în plată vor trebui actualizate anterior eliberării din funcție prin pensionare” dacă punerea în plată are loc ulterior.
Pe mecanismul de tranziție, CCR notează că „dispozițiile art. V alin.(3) din lege cuprind măsuri tranzitorii care se întind pe un interval temporal de 16 ani şi au ca finalitate eliminarea treptată a vechimilor asimilate”. Curtea spune că această soluție „nu încalcă Decizia Curţii Constituționale nr.467 din 2 august 2023”, invocată chiar de ÎCCJ.
CCR invocă CJUE și compară pensiile cu media din sistemul public
În capitolul despre independența justiției și diminuarea cuantumului, CCR pornește de la propria jurisprudență (Decizia 467/2023) privind baza de calcul și „rata de înlocuire”, apoi introduce explicit standardul CJUE. „CJUE a statuat că «faptul că judecătorii în activitate au garanția că vor primi, după pensionare, o pensie suficient de ridicată este de natură să îi protejeze împotriva riscului de corupție»”, arată CCR, cu trimitere la cauza C-762/23, RL și alții.
Curtea leagă această jurisprudență și de reperele europene privind apropierea pensiei de ultima remunerație, apoi descrie mecanismul legislativ: „baza de calcul stabilită (...) este venitul brut (...) determinat ca medie (...) din ultimele 60 de luni anterioare pensionării, cu aplicarea unor valori procentuale necesare pentru menținerea unei valori rezonabile”. În același timp, CCR trasează limita rolului său: „nu are competenţa de a stabili nici valoarea nominală de referință (...) și nici valoarea procentuală ce se aplică asupra bazei de calcul”.
CCR introduce și o comparație pe care o consideră „criteriu obiectiv şi rațional”: „pensia medie din sistemul public (...) este de 2.778 lei, în timp ce (...) pensia medie netă lunară a unui judecător va fi cuprinsă între 19.268 şi 11.310 lei”. Curtea spune că „acest raport (...) este un criteriu obiectiv şi rațional în evaluarea și demonstrarea congruenței axiologice” dintre soluția legislativă și cerințele CJUE.
Bonificația de 1% și actualizarea cu inflația
Un alt punct atacat a fost eliminarea bonificației de 1% pentru fiecare an peste vechimea standard. CCR răspunde că nu a consacrat bonificația ca element indispensabil al independenței: „nu a stabilit că aceasta este un beneficiu intrinsec (...) şi că ar fi un element sine qua non”, astfel că „această bonificație poate fi eliminată, fiind rezultatul unei opțiuni legislative”.
Pe dreptul de proprietate și neretroactivitate, CCR arată că doar sumele exigibile sunt protejate ca „bun” și citează explicit: „Dreptul la respectarea bunurilor nu poate fi înțeles în sensul că îndreptățește o persoană la o pensie într-un anumit cuantum. De asemenea, cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil”. Curtea amintește și că „statele dispun de o marjă largă de apreciere în reglementarea politicii lor sociale”.
În fine, pe actualizarea pensiei de serviciu, CCR validează revenirea la regula generală. „Eliminarea unei forme speciale de actualizare (...) care are drept consecință revenirea la regula generală, care constă în actualizarea acesteia cu rata medie anuală a inflației, nu contravine securității juridice”, scrie Curtea, subliniind că legiuitorul are „o marjă de apreciere”. În sprijin, CCR evocă jurisprudența CEDO: în cauza „Khoniakina împotriva Georgiei”, Curtea de la Strasbourg a apreciat că întreruperea ajustării pensiei speciale nu a fost disproporționată.
Comentează