Excluderea jucătorilor ruşi şi belaruşi de la ediţia din acest an de la Wimbledon a fost singura opţiune viabilă sub îndrumarea oferită de guvernul britanic, au declarat marţi organizatorii turneului de Mare Şlem pe iarbă de la Londra, scrie Reuters, citat de Agerpres.
All England Lawn Tennis Club (AELTC) a luat decizia în urma invadării Ucrainei de către Rusia, iar această poziţie a fost condamnată prompt atât de circuitul masculin, ATP, cât şi de cel feminin, WTA.
Preşedintele AELTC, Ian Hewitt, a spus că îndrumările guvernamentale nu le permit jucătorilor să concureze la turneu pe baza clasamentului lor şi că există două opţiuni: a refuza înscrierile sau a le permite, însă numai cu declaraţii scrise specifice ale jucătorilor individuali.
"Credem că am luat cea mai responsabilă decizie posibilă în aceste circumstanţe", a afirmat Hewitt, adăugând că sunt în curs de desfăşurare discuţii cu ATP şi WTA. "(...) nu există nicio alternativă viabilă la decizia pe care am luat-o în această situaţie cu adevărat excepţională şi tragică", a spus el.
Este prima dată când sportivilor li se interzice participarea pe motiv de naţionalitate de la epoca imediat următoarea celui de-al Doilea Război Mondial, când jucătorii germani şi japonezi au fost excluşi.
Wimbledon este, de asemenea, primul turneu de tenis care interzice concurenţi individuali din cele două ţări, ceea ce înseamnă că numărul 2 mondial al tenisului masculin, rusul Daniil Medvedev, şi belarusa Arina Sabalenka, locul 4 mondial, vor fi excluşi de la turneul ce va avea loc în perioada 27 iunie-10 iulie.
Organele de conducere ale tenisului au interzis Rusiei şi Belarusului să participe la competiţiile internaţionale pe echipe în urma invaziei, însă i-au autorizat pe jucătorii din cele două ţări să concureze în continuare ca neutri.
AELTC a confirmat, de asemenea, că vaccinarea împotriva Covid-19 nu va fi obligatorie pentru jucători la turneul din 2022, ceea ce îi va permite liderului mondial al tenisului masculin, sârbul Novak Djokovic, să-şi apere titlul.
Djokovic, câştigător a 20 de turnee de Mare Şlem, nu şi-a putut apăra în ianuarie titlul la Australian Open deoarece nu era vaccinat.
Excluderea jucătorilor ruşi şi belaruşi de la Wimbledon a fost singura opţiune viabilă sub îndrumarea oferită de guvernul britanic
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

23
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
23

44
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
44

27
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
27

27
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
27

2.086
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.086

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.201
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.201

73
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
73

92
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
92

32
Bianca Andreescu, out de la Charleston
32

34
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
34

79
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
79

84
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
84
















Comentează