Suedia, Norvegia, Slovenia şi Israel au fost favoritele fanilor în cea de a doua semifinală, de joi seara, a Eurovision Song Contest, care se desfăşoară la Viena în această săptămână, scrie agenţia DPA .
Cântăreţul suedez Mans Zelmerlow, cotat în acest an drept cel mai popular competitor pentru finala concursului de către fan cluburile care susţin acest eveniment, şi-a apărat prin prestaţia sa de joi seară poziţia în topul pariurilor pe care o deţinea în ultimele zile.
El şi-a acompaniat cântecul "Heroes" cu unul dintre cele mai creative showuri prezentate în concurs, făcând uz din plin de efecte de scenă high-tech care în mod aparent fuzionau cu imaginile animate din fundal.
Duo-ul Sloveniei numit 'Maraaya' a produs un spectacol captivant, care a inclus dans însoţit de o vioară imaginară, iar tânărul interpret în vârstă de 16 ani Nadav Guedj din Israel a prezentat singurul cântec cu adevărat "dance' al serii, 'Golden Boy', care a primit o reacţie entuziastă din partea publicului, scrie DPA.
Balada interpretată de Elnur Huseynov din Azerbaidjan s-a numărat printre cele 10 melodii cele mai populare în rândul cluburilor de fani ai concursului Eurovision, fiind aleasă pentru a concura în finala de sâmbătă, 23 mai.
Duo-ul norvegian Morland & Debrah Scarlett a primit, de asemenea, voturile telespectatorilor din Europa şi al juriilor naţionale pentru a intra în finală, în ciuda prestaţiei lor relativ statice, comentează agenţia germană.
Interpreţii pop din Lituania, Muntenegru, Cipru şi Letonia vor participa, de asemenea, în finală, ca şi interpreta Monika Kuszynska din Polonia, care a cântat cântecul 'In The Name Of Love' din scaunul cu rotile.
Doi dintre cei mai tineri concurenţi nu au reuşit să intre în finală. Molly Sterling din Irlanda, în vârstă de 17 ani, nu va fi printre cei 27 de interpreţi care vor lupta sâmbătă pentru cel mai popular premiu muzical european, la fel ca şi Anita Simoncini & Michele Perniola din San Marino, ambii în vârstă de 16 ani.
De asemenea, interpreţii din Malta, Portugalia, Republica Cehă, Islanda şi Elveţia nu au câştigat suficiente voturi.
Printre interpreţii care vor intra sâmbătă în finală şi au şanse puternice să câştige concursul se numără trioul italian de pop-opera 'Il Volo', cântăreaţa rusă Polina Gagarina şi australianul Guy Sebastian, a cărui ţară a fost invitată în premieră de organizatori să participe la Eurovision Song Contest, estimează DPA.
Din cele 40 de ţări participante la concurs, după cele două semifinale, vor intra în finala de sâmbătă România, Grecia, Estonia, Belgia, Armenia, Serbia, Rusia, Albania, Georgia, Ungaria, Lituania, Muntenegru, Norvegia, Cipru, Slovenia, Polonia, Israel, Letonia, Azerbaidjan si Suedia. Acestora li se adaugă ţările calificate direct în finală - Marea Britanie, Spania, Germania, Franţa, Italia, Australia şi Austria.AGERPRES
EUROVISION 2015 Suedia, Norvegia, Slovenia şi Israel au fost favoritele fanilor în a doua semifinală
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

12
John Travolta debutează ca regizor la Cannes cu un film despre copilărie și aviație
12

19
Noi reguli în Brazilia: cuplurile care divorțează pot avea custodie comună pentru animalele de companie
19

15
Capitala se va bucura de prima ediție Bucharest Design Festival, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României
15

47
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
47

28
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
28

30
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
30

48
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
48

37
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
37

3.431
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
3.431

10
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
10

13
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
13

15
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
15

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9
















Comentează