Data reluării campionatului de fotbal al Germaniei, Bundesliga, a fost fixată pentru 15 mai, a anunţat, miercuri, Liga Germană de Fotbal (DFL), citată de agenţia SID, filială a AFP potrivit Agerpres.
După ce puterea politică a dat miercuri undă verde reluării fotbalului, DFL a trimis o circulară celor 36 de cluburi din primele două ligi în care anunţă reluarea competiţiilor.
''După o evaluare a tuturor argumentelor, conducerea DFL a decis azi (miercuri) să reia competiţia în Bundesliga 1 şi 2 cu începere din 15 mai'', se arată în documentul publicat de Bild şi Kicker.
Potrivit programului actual, primul meci ar trebui să fie cel dintre Fortuna Duesseldorf şi Paderborn, în cadrul etapei a 26-a, scrie Reuters.
Guvernul german a autorizat reluarea campionatului naţional de fotbal în a doua jumătate a lunii mai, a anunţat miercuri cancelarul Angela Merkel.
"Bundesliga poate fi reluată în a doua jumătate a lunii mai, respectând regulile care au fost convenite", a declarat Merkel, la încheierea unei reuniuni cu reprezentanţii landurilor, consacrată măsurilor pentru ieşirea din izolare. Meciurile vor avea loc cu porţile închise.
La aproximativ două luni de la întreruperea competiţiilor din cauza pandemiei, Bundesliga va fi primul mare campionat de fotbal care va fi reluat, pe baza unor măsuri sanitare draconice.
Franţa a pus capăt sezonului săptămâna trecută, iar Anglia, Spania şi Italia speră, în cel mai bun caz, să poată relua competiţiile în luna iunie. Alte ţări au stabilit deja momentul reluării sezonului: 9 mai pentru micul campionat al Insulelor Feroe, 30 mai pentru Serbia sau 12 iunie pentru Turcia.
În momentul întreruperii Bundesligii, pe 13 martie, după 25 de etape, Bayern Munchen era lider, cu un avans de patru puncte faţă de Borussia Dortmund, şi spera să câştige pentru a opta oară consecutiv campionatul.
DFL, care a convocat joi Adunarea sa Generală, pleda de mult timp pentru această reluare, esenţială pentru echilibrul economic al unui sector care are în Germania 56.000 de angajaţi.
DFL a anunţat 10 cazuri pozitive în rândul celor 1.724 de teste efectuate la jucători şi membri ai staff-urilor cluburilor din primele două divizii.
Este oficial - Bundesliga va fi reluată la 15 mai
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

23
Matei Radu s-a calificat în semifinalele CM de scrimă pentru cadeți
23

35
Victoria Carl, suspendată 18 luni pentru dopaj
35

69
Dinamo se alătură cluburilor nemulțumite de noile prevederi legislativ
69

40
Gigi Buffon a demisionat din funcția de șef al delegației Italiei
40

33
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
33

15
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
15

22
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
22

27
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
27

42
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
42

35
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
35

56
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
56

41
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
41

55
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
55
















Comentează