Autorităţile de la Ankara au ordonat arestarea a 249 de angajaţi ai Ministerului de Externe turc pentru legături suspecte cu reţeaua clericului Fethullah Gulen, acuzat de autorităţi că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat din vara anului 2016, informează luni postul de televiziune local NTV, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Autorităţile au efectuat cu regularitate operaţiuni împotriva presupuşilor adepţi ai predicatorului Fethullah Gulen, autoexilat din 1999 în SUA (trăieşte în prezent Pennsylvania), în urma puciului eşuat în noaptea de 14 spre 15 iulie 2016. Gulen neagă orice implicare în complotul ratat.
Procurorul general din Ankara a indicat că au fost emise mandate pentru reţinerea a 249 de angajaţi ai MAE din Turcia, pentru presupuse nereguli în examenele de admitere în minister, în urma unor investigaţii.
Peste 77.000 de persoane au fost încarcerate în aşteptarea procesului, în timp ce aproximativ 150.000 de funcţionari publici, militari şi personal din alte domenii au fost suspendaţi sau concediaţi din funcţii în cadrul epurărilor ce au urmat puciului eşuat.
Organizaţiile pentru drepturile omului şi aliaţii occidentali ai Turciei şi-au exprimat preocuparea cu privire la aceste represiuni în masă, afirmând că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan se serveşte de puciul eşuat ca de un pretext pentru a se descotorosi de oponenţi.
În schimb, guvernul turc susţine că măsurile de securitate au fost necesare dată fiind gravitatea ameninţării cu care se confruntă Turcia.
Epurările continuă în Turcia - Autorităţile de la Ankara au ordonat arestarea a 249 de angajaţi ai Ministerului de Externe
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

14
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
14

107
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
107

285
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
285

23
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
23

354
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
354

304
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
304

473
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
473

648
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
648

1.068
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.068

57
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
57

844
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
844

38
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
38

3.500
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.500
















Comentează