Reacție dură a Episcopiei Romano-Catolice după cazul preotului din Bacău, acuzat de abuz sexual asupra unei minore

Autor: Liana Ganea

Publicat: 26-01-2026 14:20

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi condamnă fără echivoc faptele de abuz sexual comise asupra minorilor, "care constituie infracţiuni grave şi o încălcare profundă a valorilor morale şi a învăţăturii Bisericii", se afirmă într-un comunicat remis presei luni de reprezentanţii episcopiei.

"Ne exprimăm durerea şi regretul pentru suferinţa şi scandalul provocate de această faptă a preotului Augustin Benchea, care este întru totul condamnabilă. În acest context, gândurile noastre se îndreaptă în primul rând către victimă, faţă de care ne exprimăm regretul profund pentru suferinţa trăită şi care acum este, din păcate, readusă în memorie", transmite purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, Adrian Blăjuţă, făcând referire la cazul unui preot din parohia Cleja, judeţul Bacău, care a abuzat sexual o minoră în vârstă de 13 ani.

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi precizează în comunicat că, imediat după primirea informaţiilor, a fost declanşată o anchetă internă, fiind informat şi Sfântul Scaun.

"Referitor la cazul preotului Augustin Benchea, vă putem spune că imediat după primirea informaţiilor despre faptele sale, la Episcopie a fost deschisă o anchetă internă prin Comisia pentru analiza eventualelor abuzuri asupra minorilor şi a persoanelor vulnerabile, pentru a verifica aceste fapte şi pentru ca Episcopia să se asigure că faptele sunt reale şi, de asemenea, s-a luat imediat legătura cu Sfântul Scaun în acest sens, urmând normele canonice şi procedurile stabilite de el, luându-se măsuri disciplinare canonice în privinţa acestui preot", se menţionează în comunicatul episcopiei.

Conform sursei citate, între timp a început şi procesul penal, iar Episcopia a cooperat cu autorităţile statului în procesul care l-a condamnat pe preotul respectiv la închisoare, sentinţă pe care o execută în regim privativ de libertate.

"Deoarece Episcopia Romano-Catolică de Iaşi nu a fost parte în proces, iar acest proces a fost nepublic, nu putem face comentarii suplimentare privind detalii ale cazului. Dorim să subliniem că, la nivelul diecezei noastre, există o preocupare constantă pentru prevenirea unor astfel de situaţii, concretizată inclusiv prin cursuri şi programe de formare axate pe protecţia minorilor şi a persoanelor vulnerabile, responsabilitate pastorală şi respectarea normelor legale, etice şi morale", se mai arată în comunicatul de presă citat de Agerpres.

Reacţia episcopiei ieşene vine după ce în cursul zilei de luni publicaţia PressOne a relatat că un caz de abuz sexual asupra unei minore în vârstă de 13 ani, care ar fi fost comis între iunie - septembrie 2021, de un preot din parohia Cleja, judeţul Bacău, aparţinând Bisericii Romano Catolice, a ajuns în atenţia autorităţilor statului la doi ani după producerea faptelor, deşi acestea fuseseră cunoscute şi gestionate anterior în interiorul Bisericii, prin proceduri canonice.

Potrivit publicaţiei menţionate, cazul a fost semnalat Sfântului Scaun, însă nu ar fi sesizat autorităţile judiciare din România, deşi normele Vaticanului recomandă explicit cooperarea cu autorităţile statului în cazurile de abuz asupra minorilor.

"A fost nevoie de aproape trei ani pentru ca preotul din Bacău să poată fi tras la răspundere penală, deşi în cazul abuzurilor sexuale asupra copiilor, legea nu lasă loc de interpretări: sunt considerate infracţiuni grave, care trebuie raportate autorităţilor şi investigate penal. Potrivit propriilor declaraţii şi documentelor din dosarul penal, episcopul Iosif Păuleţ nu a sesizat Parchetul, considerând că mecanismele interne ale Bisericii sunt suficiente pentru a gestiona cazul", scrie publicaţia citată.

Conform sursei, statul român a intervenit abia ulterior, iar ancheta penală s-a finalizat cu condamnarea definitivă a preotului la închisoare.

"Statul român a intervenit abia după ce Parchetul din Bacău s-a sesizat din oficiu: preotul a fost arestat, judecat şi condamnat definitiv, în 2024, la patru ani de închisoare cu executare", se menţionează în articolul PressOne, care mai adaugă că preotul se află în detenţie din iulie 2024, iar marţi, 27 ianuarie, Judecătoria Vaslui urmează să se pronunţe asupra cererii de liberare condiţionată formulată de acesta.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri