Ministrul Emil Hurezeanu a participat, miercuri şi joi, la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele membre NATO, desfăşurată la Antalya, Turcia, transmite MAE.
Potrivit sursei citate, reuniunea s-a concentrat asupra agendei Summit-ului NATO de la Haga, care va pune accentul pe creşterea cheltuielilor alocate apărării, inclusiv din perspectiva partajării echitabile a responsabilităţilor în cadrul Alianţei.
Miniştrii de Externe au discutat despre priorităţile NATO pe fondul consecinţelor agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, atât în ceea ce priveşte consolidarea descurajării şi apărării aliate în toate domeniile, cât şi continuarea sprijinului acordat Ucrainei.
Şeful diplomaţiei române a salutat eforturile SUA şi cele europene, la care participă şi România, pentru instituirea "unei păci cuprinzătoare şi durabile, susţinute de garanţii de securitate solide şi credibile, precum şi pentru oferirea în continuare a asistenţei pentru Ucraina".
Potrivit MAE, Emil Hurezeanu a subliniat provocările pe care situaţia de securitate din regiunea Mării Negre le generează inclusiv pentru Republica Moldova. A accentuat importanţa creşterii contribuţiilor aliaţilor europeni la apărarea colectivă, semnalând eforturile făcute de România, pe parcursul ultimilor ani, pentru creşterea bugetului alocat apărării.
Discuţiile ministeriale au confirmat că Alianţa se confruntă cu ameninţări în creştere, pentru a căror combatere sunt necesare măsuri clare în privinţa descurajării şi apărării, cu mai multe capabilităţi, infrastructură consolidată şi creşterea rezilienţei. Statele Aliate au făcut deja paşi fermi pentru întărirea apărării la nivel naţional, precum şi pentru consolidarea apărării pe Flancul Estic, în conformitate cu deciziile deja adoptate de liderii NATO începând cu luna februarie 2022.
Discuţiile au reconfirmat, de asemenea, importanţa revitalizării industriei de apărare, atingerea ţintelor de capabilităţi deja stabilite, pe baza noilor planuri de apărare, necesitând o participare activă a industriilor de apărare din statele aliate.
În acest context, ministrul român a subliniat necesitatea susţinerii industriilor naţionale de profil din ţările membre şi s-a referit la găzduirea de către România, în noiembrie, a unui eveniment anual de importanţă majoră la nivel aliat, anume NATO Industry Forum.
Emil Hurezeanu - la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele NATO
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

20
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
20

1.766
Ciprian Ciucu anunță concedieri în șapte instituții: Din 267 de posturi vor rămâne 155
1.766

3.677
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.677

1.852
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.852

3.182
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
3.182

5.498
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
5.498

130
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
130

210
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
210

5.251
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
5.251

96
Ciprian Ciucu: Programele Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti vor fi auditate
96

167
Motreanu: Reprezentanţi ai PSD, obişnuiţi cu limbajul dublu, par surprinşi că Bolojan elimină privilegii, respectându-şi angajamentele
167

3.603
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
3.603

6.436
VIDEO Momentul în care Ilie Bolojan a profețit tot ceea ce se întâmplă azi în România
6.436
















Comentează