Bulgarii sunt și ei afectați de noile restricții. Noile condiții se impun pentru toţi lucrătorii salariaţi şi pentru prestatorii de servicii din anumite ramuri economice (amenajări peisagistice, construcţii, curăţenie şi servicii de securitate). Noua prelungire se aplică în baza celui de-al doilea protocol la Acordul privind libera circulaţie a persoanelor (ALCP) încheiat cu Uniunea Europeană. Acordul privind libera circulaţie a persoanelor este aplicabil între Elveţia, de o parte, şi România şi Bulgaria, de cealaltă, de la 1 iunie 2009. Elveţia foloseşte astfel la maximum regimul tranzitoriu prevăzut de ALCP faţă de România şi Bulgaria. Această prelungire a restricţiilor vine în continuarea deciziilor luate în ultimii ani de Consiliul Federal în ceea ce priveşte deschiderea progresivă a pieţei muncii din Elveţia faţă de noile state membre ale UE, informează agerpres.
Elveția prelungește până în 2016 restricțiile pe piața muncii pentru români
Explorează subiectul
Articole Similare

32
Franța își resetează strategia energetică: Relansare nucleară și frână pentru energia verde
32

1.393
NATO se pregătește să înfrunte Rusia și China. Mark Rutte: 'Alianța este atât de puternică încât poate face ambele lucruri deodată'
1.393

1.869
Trump blochează Rusia și alte patru state din afacerile petroliere cu Venezuela: Reacția Moscovei
1.869

1.624
Românilor li s-a făcut dreptate! Patronul, tot român, îi trata ca pe niște câini și a fost condamnat la închisoare. Trebuie să le plătească și despăgubiri oamenilor
1.624

43
China ridică tonul și îl acuză pe preşedintele Taiwanului că este un 'provocator de crize şi instigator la războaie'
43

78
Madagascar declară 'stare de dezastru naţional' după ciclonul Gezani: 36 de oameni au murit
78

71
Zeci de mii de maşini din China ajung în Rusia prin scheme care ocolesc sancțiunile occidentale
71

129
China a transformat deșertul Taklamakan într-un rezervor de dioxid de carbon
129

2.395
'Consiliul Păcii' al lui Donald Trump, evitat de marile democrații. Ce este și de ce stârnește controverse (analiză)
2.395

137
Vladimir Putin anunţă noi măsuri pentru creşterea ratei natalităţii și promovarea "valorilor tradiţionale"
137

3.884
Donald Trump a luat o decizie care va genera probleme pe termen foarte lung: Atmosfera din SUA este extrem de inflamată din cauza Venezuelei
3.884

53
Venezuela și SUA anunță un parteneriat energetic pe termen lung
53

63
Kaja Kallas cere împrumuturi comune ale UE pentru apărare
63

















Comentează