Un amplu exerciţiu de apărare în cazul unui accident chimic a fost desfăşurat miercuri de autorităţi la Şcoala gimnazială nr. 16 din municipiul Constanţa, elevii fiind evacuaţi din clase, după ce li s-au pus măşti de protecţie, ulterior fiind preluaţi de autobuze şi duşi în afara zonei de pericol potrivit Agerpres
Potrivit Primăriei Constanţa, "Alarma la dezastre", constând în 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, s-a dat în timp ce copiii erau la orele de curs.
"Îndrumaţi de profesori şi după ce li s-au pus măşti de protecţie, elevii au fost evacuaţi din clase către curtea şcolii de unde au fost preluaţi de autobuze şi duşi în afara zonei de pericol. Conform scenariului, în urma unui incendiu la un depozit din cadrul 'Oil Terminal', s-a format un nor toxic ce impunea evacuarea imediată a populaţiei din zona de risc. Elevii s-au comportat foarte bine şi au ascultat instrucţiunile profesorilor (...), iar finalul a fost transmis prin semnalul 'Încetarea alarmei' care constă într-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de administraţia locală.
Exerciţiul s-a desfăşurat timp de o oră.
Conform sursei citate, exerciţiul cu tema "Activitatea personalului didactic, personalului administrativ şi elevilor Şcolii gimnaziale numărul 16 în cazul producerii unui accident major în care sunt implicate substanţe periculoase" a fost organizat de municipalitate, în colaborare cu Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă "Dobrogea" şi reprezentanţii societăţii Oil Terminal SA.
Elevii unei şcoli gimnaziale din Constanța, protagoniştii unui exerciţiu de apărare în cazul unui accident chimic
București
7°C
Articole Similare

69
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
69

288
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
288

212
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
212

565
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
565

1.962
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.962

10.603
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
10.603

2.328
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.328

1.481
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.481

1.679
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.679

3.805
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.805

2.685
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.685

5.055
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.055

118
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
118
















Comentează