Curtea de casaţie a Egiptului a confirmat miercuri pedeapsa cu închisoare pe viaţă împotriva fostului "ghid suprem" al Fraţilor Musulmani, Mohamed Badie, pentru violenţele intervenite după destituirea de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, potrivit unor surse judiciare, citate de AFP, scrie agerpres.ro.
Curtea a confirmat sentinţa pronunţată în mai 2016 pentru alte opt persoane implicate în acelaşi dosar referitor la confruntări în oraşul Ismailia, soldate cu trei morţi.
Ea a confirmat, de asemenea, pedepse cu câte 10 ani de închisoare pentru 29 de persoane şi cu trei ani de detenţie pentru alte 19 persoane.
După destituirea de către armată în 2013 a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, provenit din Fraţii Musulmani, autorităţile egiptene au declanşat o represiune fără precedent împotriva acestei mişcări, considerată de atunci ca fiind "organizaţie teroristă". Sute de susţinători ai acesteia au fost condamnaţi la moarte sau la pedepse grele cu închisoarea.
Dar în 2016, Curtea de casaţie a anulat sute de condamnări cu pedeapsa capitală, în special unele pronunţate împotriva lui Morsi, Badie şi alţi conducători ai confreriei
Egipt: Închisoare pe viață, confirmată pentru șeful Fraților Musulmani
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

227
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
227

732
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
732

29
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
29

831
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
831

2.312
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.312

37
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
37

2.750
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.750

1.998
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.998

146
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
146

91
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
91

3.811
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.811

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.572
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.572
















Comentează