Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a calificat duminică drept legitime preocupările de securitate formulate de Turcia în legătură cu opoziţia sa faţă de aderarea Finlandei şi Suediei la alianţa militară, relatează Reuters, conform AGERPRES.
Stoltenberg, care a fost primit duminică de preşedintele finlandez Sauli Niinisto, a explicat că este important să se aibă în vedere că Turcia a suferit mai multe atacuri teroriste decât orice alt aliat din NATO şi de aceea preocupările sale trebuie luate în serios.
La jumătatea lunii mai, Ankara a surprins numeroase alte state din Alianţa Nord-Atlantică după ce a afirmat că nu va sprijini aderarea Suediei şi a Finlandei la organizaţia euroatlantică. Turcia consideră că Suedia şi Finlanda adăpostesc persoane despre care afirmă că au legătură cu grupări considerate teroriste de autorităţile turce şi cu susţinători ai imamului Fethullah Gulen, acuzat de Ankara de organizarea tentativei de puci din iulie 2016.
Șeful NATO, discuții cu președintele Finlandei legate de opoziția Turciei: 'Preocupările sale sunt legitime și trebuie luate în serios'
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

4
Israelul pregătește deschiderea aeroportului Ben Gurion
4

1.804
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
1.804

67
Conducta petrolieră saudită care permite ocolirea Strâmtorii Ormuz, avariată după un atac iranian
67

4.864
Sondaj exploziv pentru alegerile din Ungaria: se resetează total viața politică, dacă cifrele devin realitate
4.864

39
Lideri din Europa şi Canada pledează pentru discuţii "rapide" pentru a se pune capăt războiului în Iran
39

19
Armistițiu în Golf - Irakul şi-a redeschis spaţiul aerian
19

2.836
Ruptură de viziune: Trump vrea retragerea SUA din NATO, dar majoritatea americanilor consideră că apartenenţa la Alianţă aduce beneficii
2.836

36
Ministrul chinez de externe în vizită, joi şi vineri, la Phenian
36

62
Premierul libanez face apel la aliații țării să ajute la oprirea atacurilor israeliene
62

1.865
VIDEO Revolta Mitropolitului Andrei Andreicuț împotriva războaielor din Ucraina sau Orientul Mijlociu: „Nu e păcat să se irosească bănișorii pe bombe cu care omori oameni?!”
1.865

2.464
Cei mai importanți oameni ai momentului. Cine sunt cei doi mediatori care facilitează armistițiul dintre SUA și Iran
2.464

85
Rusia devine colacul de salvare pentru statele care caută petrol și gaze: 'Există un număr imens de cereri'
85

2.682
Surpriză în plină criză: O țară săracă din Africa intră pe piața petrolului și va face primul foraj offshore din istorie
2.682















Comentează