Cei mai importanți oameni ai momentului. Cine sunt cei doi mediatori care facilitează armistițiul dintre SUA și Iran

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 08-04-2026 16:14

Actualizat: 08-04-2026 16:36

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Pakistanul a reușit să se impună ca actor central în negocierile de pace dintre Statele Unite și Iran, contribuind la obținerea unui armistițiu temporar de două săptămâni între cele două țări, notează Euronews.

Cine a adus 'pacea'

Rolurile principale în aceste eforturi le-au avut premierul Shehbaz Sharif și mareșalul Asim Munir, care au intensificat contactele diplomatice și strategice pe parcursul ultimelor luni.

Shehbaz Sharif a declarat pe platforma X că armistițiul include toate zonele afectate și a invitat delegațiile SUA și Iranului la Islamabad pe 10 aprilie 2026 pentru a continua discuțiile în vederea unui acord final.

„Cu toată modestia, am plăcerea să anunț că Republica Islamică Iran și Statele Unite ale Americii, împreună cu aliații lor, au convenit asupra unei încetări imediate a focului, aplicabilă peste tot, inclusiv în Liban și în alte zone, cu efect imediat. Salut cu căldură acest gest înțelept și îmi exprim profunda recunoștință față de conducerea ambelor țări. Invit delegațiile acestora la Islamabad, vineri, 10 aprilie 2026, pentru a continua negocierile în vederea unui acord final care să soluționeze toate disputele.

Ambele părți au dat dovadă de o remarcabilă înțelepciune și deschidere și au rămas implicate în mod constructiv în promovarea păcii și stabilității. Sperăm sincer ca „discuțiile de la Islamabad” să ducă la o pace durabilă și ne dorim să putem anunța noi vești bune în zilele următoare”, a transmis Shehbaz Sharif pe platforma X după confirmarea armistițiului între SUA și Iran.

Consolidarea poziției diplomatice a Pakistanului

În ultimul an, Pakistanul și-a consolidat poziția ca partener regional important al Statelor Unite ale Americii și ca mediator credibil în criza din Orientul Mijlociu, în ciuda izolării diplomatice anterioare.

Această evoluție se datorează implicării directe a lui Shehbaz Sharif și a mareșalului Asim Munir, care au menținut contacte constante cu oficiali americani și au abordat subiecte precum securitatea regională, investițiile și proiectele economice, inclusiv în domeniul criptomonedelor.

Cine este Mareșalul Asim Munir

Mareșalul Asim Munir a fost singurul șef de armată activ prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde a avut discuții cu lideri americani, inclusiv cu Donald Trump.

În paralel, premierul Shehbaz Sharif s-a întâlnit în repetate rânduri cu Donald Trump, cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman și cu președintele iranian Masoud Pezeshkian. Pakistanul a semnat anul trecut și un acord de apărare reciprocă cu Arabia Saudită, întărindu-și poziția strategică în regiune.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri