Kristalina Georgieva riscă să vadă că autoritatea sa de preşedinte al Fondului Monetar Internaţional este subminată cu doar câteva săptămâni înainte de reuniunea anuală a instituţiei financiare, după ce a fost acuzată că a influenţat un raport în favoarea Chinei în perioada în care a lucrat la Banca Mondială, transmite Bloomberg, conform AGERPRES.
În replică, Kristalina Georgieva a declarat joi că este în dezacord "fundamental" cu concluziile unei anchete, realizată de o firmă externă de avocatură, angajată de Banca Mondială, conform căreia Georgieva ar fi făcut presiuni asupra staff-ului Băncii Mondiale pentru ca locul ocupat de China în clasamentul "Doing Business" să fie îmbunătăţit. Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, Georgieva a informat board-ul FMI cu privire la aceste acuzaţii şi vineri urmează să se adreseze şi staff-ului FMI.
Acuzaţiile aduse Kristalinei Georgieva pentru perioada când ocupa poziţia de director general al instituţiei sunt ultimele dintr-un şir de scandaluri care au afectat imaginea raportului "Doing Business" în ultimii ani. Atât de controversată, subiectivă şi criticată este metodologia acestui raport, încât Banca Mondială a anunţat joi că va înceta să îl mai publice.
Însă, pentru Georgieva, 68 de ani, verificările ar putea fi doar la început. Trezoreria americană a anunţat că acuzaţiile care îi sunt aduse Kristalinei Georgieva sunt serioase şi că "analizează raportul". SUA au drept de veto asupra deciziilor importante ale FMI şi Băncii Mondiale, iar parlamentarii republicani au putea utiliza acest subiect pentru a-şi relua criticile la adresa extinderii resurselor FMI sub conducerea lui Georgieva.
French Hill, membru al Camerei reprezentanţilor şi unul dintre cei mai acerbi critici ai deciziei FMI de a-şi majora resursele, a apreciat că raportul ridică serioase semne de întrebare cu privire la motivaţiile care au stat în spatele deciziilor Kristalinei Georgieva în mandatul său la Banca Mondială.
"Dacă aceste acuzaţii se vor dovedi adevărate, boardul FMI ar trebui să evalueze rapid postul său la vârful instituţiei", a spus French Hill, un republican din statul Arkansas. De asemenea, French Hill a spus că va cere secretarului Trezoreriei SUA, Janet Yellen, să evalueze raportul şi să prezinte o opinie în faţa Congresului.
"Pieţele financiare şi decidenţii politici se bazează pe expertiza instituţiilor financiare multilaterale, iar această reputaţie este acum afectată", a spus French Hill.
Georgieva, primul director al FMI dintr-o piaţă emergentă, Bulgaria, a supervizat o expansiune istorică, de 650 miliarde de dolari, a rezervelor FMI în ideea de a ajuta statele membre să facă faţă consecinţelor pandemiei de Covid-19. Însă, parlamentarii republicani au criticat această măsură pe motiv că este o formă de recompensă pentru statele nedemocratice, printre care şi China.
Andy Barr, un alt membru al Camerei reprezentanţilor, a dat publicităţii un comunicat în care apreciază că raportul Băncii Mondiale este "îngrijorător" şi a cerut Trezoreriei SUA să "evalueze" acţiunile Kristalinei Georgieva înainte de alocarea drepturilor speciale de tragere, având în vedere concluziile din raport.
"Asigurarea integrităţii FMI este esenţială", a spus Andy Barr, un republican din statul Kentucky.
Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM este numit un american, iar europenii desemnează persoana de la şefia FMI. Cel mai mare acţionar al Băncii Mondiale sunt Statele Unite ale Americii. Georgieva este a doua femeie numită în fruntea FMI, după actualul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.
Șefa FMI, în centrul unui scandal uriaș: Autoritatea sa riscă să fie afectată de o anchetă cu privire la presiuni în favoarea Chinei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

19
Un fost ministru al Apărării anunță că și SUA vor avea probleme de securitate dacă se retrag din NATO: România e prinsă în cel mai prost moment
19

1.062
România va adopta euro, anunță guvernatorul BNR: următorul proiect de țară după OCDE
1.062

883
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
883

853
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
853

594
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
594

1.755
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.755

1.871
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
1.871

5.955
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
5.955

5.021
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
5.021

5.341
VIDEO Moment jenant în Senat: Vasile Blaga, surprins înjurând după scandalul pe legea violenței pe stadioane. „Ai belit p... acuma”
5.341

4.909
Reorganizarea lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei a fost votată! Se desființează o singură direcție, anunță primarul
4.909

2.482
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.482

5.836
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
5.836
















Comentează