Preşedintele german Joachim Gauck, omologul său francez, Francois Hollande, precum şi fostul lider american Bill Clinton au adus un omagiu miercuri memoriei fostului şef de stat israelian Shimon Peres, decedat în noaptea de marţi spre miercuri, conform France Presse.
"Aş vrea să vă exprim Dumneavoastră, precum şi poporului israelian profundele mele condoleanţe", scrie preşedintele german într-o scrisoare adresată omologului său israelian Reuven Rivlin.
"Shimon Peres a marcat Israelul ca niciun alt politician. El şi-a servit ţara în diferite funcţii - cu principii solide, când era vorba de securitatea Israelului, şi o voinţă puternică, atunci când era vorba despre a face să avanseze procesul de pace cu palestinienii", continuă Gauck.
"În pofida atrocităţilor comise (de nazişti) împotriva familiei sale în timpul Holocaustului, Shimon Peres a întins mâna" germanilor, a spus preşedintele Joachim Gauck. "Pentru această atitudine, noi îi suntem foarte recunoscători", scrie el. "Viaţa în serviciul păcii şi al reconcilierii poate fi exemplu pentru tineri", a mai adăugat preşedintele german.
La rândul său, preşedintele francez Francois Hollande a evocat amintirea unuia "dintre cei mai înflăcăraţi apărători ai păcii" şi a "unui prieten fidel" al Franţei.
"Shimon Peres aparţine de acum Istoriei, care l-a însoţit de-a lungul întregii sale vieţi", a scris Hollande într-un comunicat. "Odată cu dispariţia lui Shimon Peres, Israelul pierde unul dintre oamenii săi de stat cei mai iluştri, iar pacea - pe unul dintre cei mai înflăcăraţi apărători ai săi şi Franţa - un prieten fidel", afirmă preşedintele francez, care avusese o ultimă întrevedere cu fostul şeful al statului evreu în 25 martie. "Mi-am putut da seama că forţa convingerii sale era intactă", îşi aminteşte el.
Fostul preşedinte american Bill Clinton, care a supervizat semnarea la Washington a acordurilor de la Oslo între israelieni şi palestinieni, a evocat într-un comunicat amintirea lui Shimon Peres, "un geniu cu inimă mare", "un fervent avocat al păcii, al reconcilierii şi al unui viitor în care toţi copiii lui Abraham vor construi un viitor mai bun".
Shimon Peres a suferit un accident vascular cerebral major în 13 septembrie, însoţit de o hemoragie internă. El a fost plasat atunci sub respiraţie artificială şi sedative în secţia de terapie intensivă a spitalului Tel-Hashomer din Ramat Gan, în apropiere de Tel Aviv, unde a decedat în cursul acestei nopţi.AGERPRES
Ecouri pe plan internaţional după decesul lui Shimon Peres
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

537
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
537

535
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
535

475
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
475

407
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
407

522
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
522

115
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
115

2.995
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.995

90
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
90

20
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
20

85
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
85

861
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
861

122
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
122

2.816
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.816
















Comentează