După o lună de război în Orientul Mijlociu, acțiunile companiilor din sectorul apărării au început să scadă

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 27-03-2026 15:36

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Companiile din sectorul apărării au captat atenţia investitorilor la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, însă, la o lună de la izbucnirea acestuia, piaţa adoptă o atitudine de evitare a riscului şi în aceste sectoare, determinând scăderea cotaţiilor de ambele părţi ale Atlanticului, relevă o analiză eToro, dată vineri publicităţii.

"Imediat după izbucnirea conflictului, preţul acţiunilor Northrop Grumman a crescut cu 6%, RTX a câştigat 4,7%, L3Harris Technologies a avansat cu 3,8%, Lockheed Martin a înregistrat o creştere de 3,3%, iar Boeing a urcat cu 2%. În mişcarea iniţială determinată de conflict, investitorii s-au concentrat pe companiile cele mai expuse la segmente precum apărarea aeriană, radare sau războiul electronic", susţine analistul eToro, Bogdan Maioreanu, în comunicat.

În Europa, BAE Systems a crescut cu 6,1%, Hensoldt cu peste 5% într-o creştere mai amplă a sectorului de apărare, în timp ce acţiunile Leonardo au urcat cu peste 2% în primele zile de la izbucnirea conflictului, scrie Agerpres.

"Pieţele au anticipat cheltuieli militare mai mari şi o creştere mai durabilă a achiziţiilor în toată Europa, consolidând ideea că aşteptările privind cererea ar putea rămâne ridicate mult timp după faza imediată a conflictului. Cu toate acestea, pe măsură ce conflictul, care iniţial se spera să fie unul de scurtă durată, a ajuns la aproape o lună, entuziasmul investitorilor s-a răcit. De fapt, de la începutul conflictului, ambii indici ai sectorului de apărare din Europa şi SUA au pierdut câştigurile iniţiale şi se află acum pe teritoriu negativ", explică Maioreanu.

STOXX Europe Targeted Defence, ce reuneşte cele mai importante companii europene din sectorul de apărare, a pierdut peste 7% din 27 februarie 2026. De cealaltă parte a Atlanticului, indicele similar, S&P Aerospace & Defense Select Industry Index, a pierdut peste 9% în aceeaşi perioadă.

"Este posibil ca investitorii să fi luat în considerare termenele lungi de livrare, dar şi creşterea din acest sector din ultimul an, iar acest lucru, combinat cu o atitudine de evitare a riscului pe pieţele financiare, îngrijorate de perspectivele unei inflaţii mai mari, de criza petrolului şi de creşterea economică slabă, a dus la o corecţie. Indiferent de situaţia actuală, argumentele fundamentale în favoarea sectorului de apărare rămân intacte chiar şi dacă acest conflict se încheie. Un armistiţiu sau încheierea războiului ar elimina probabil o parte din urgenţa pe termen scurt, dar nu ar elimina schimbarea structurală a priorităţilor de achiziţii din prezent. Guvernele din SUA şi Europa se concentrează pe tehnologii moderne de apărare şi pe reaprovizionarea mai rapidă a stocurilor consumate. Acest lucru ar putea susţine comenzi pe mai mulţi ani pentru companii precum Lockheed Martin, RTX, Northrop Grumman, General Dynamics, BAE Systems, Rheinmetall, Leonardo, Thales, Saab şi Hensoldt", a explicat analistul eToro.

Principalul risc pentru investitori îl reprezintă însă evaluarea companiilor. Cele mai mari acţiuni din sectorul apărării se tranzacţionează la un raport preţ/profit viitor cuprins între 21 şi 39 de ori. În acest interval, cea mai mică valoare a raportului o are Lockheed Martin, iar cea mai mare, Rheinmetall.

Un alt risc este că o încetare rapidă a ostilităţilor ar putea tempera dinamica tranzacţiilor pe termen scurt. Totuşi, de la începutul anului, ambii indici se află pe teritoriu pozitiv, cu STOXX Defense la 3,77% şi S&P Aerospace and Defense la 7%. Pentru comparaţie, STOXX 600 a pierdut peste 3% de la începutul anului, în timp ce S&P 500 a pierdut peste 5%.

"Conform celui mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat, 22% dintre investitorii individuali la nivel global şi 15% dintre cei români consideră conflictul internaţional drept cea mai mare ameninţare la adresa investiţiilor lor. Până în prezent, mesajul general al pieţei este clar: sectorul apărării ar putea fi nu doar o acoperire împotriva crizelor, ci şi o temă strategică de creştere legată de cheltuieli militare mai mari şi reînarmare, într-un mediu geopolitic instabil", a concluzionat Bogdan Maioreanu.

eToro este o platformă de tranzacţionare şi investiţii care le permite utilizatorilor să investească, să îşi împărtăşească cunoştinţele şi să înveţe. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide pieţele globale pentru ca toţi cei interesaţi să poată tranzacţiona şi investi într-un mod simplu şi transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 40 de milioane de utilizatori înregistraţi în 75 de ţări.

Google News
Comentează
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt5km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri