După luptele de la Alep, SUA fac apel la guvernul de la Damasc şi la kurzi să reia dialogul

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 10-01-2026 21:44

Article thumbnail

Sursă foto: Visegrad 24

SUA au chemat sâmbătă guvernul sirian şi forţele kurde să reia dialogul, după mai multe zile de lupte la Alep, care au pus pe drumuri zeci de mii de persoane, transmite AFP.

Situaţia la Alep, al doilea oraş al Siriei, este confuză, cu declaraţii contradictorii ale celor două părţi, scrie agerpres.ro.

Autorităţile au anunţat capitularea luptătorilor kurzi rămaşi într-un cartier din Alep, în nordul ţării, şi evacuarea acestora în zona autonomă kurdă din nord-est. Potrivit forţelor kurde, aceste afirmaţii sunt 'complet false'.

De la Damasc, emisarul american Tom Barrack a lansat un apel la 'reţinere' şi la încetarea ostilităţilor, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Ahmad al-Sharaa.

Confruntările, cele mai violente produse la Alep de la căderea preşedintelui Bashar al-Assad în decembrie 2024, au ucis cel puţin 21 de civili începând de marţi şi au provocat aproximativ 155.000 de refugiaţi, conform cifrelor oficiale.

Ele fragilizează şi mai mult un acord încheiat în martie între cele două părţi pentru integrarea instituţiilor civile şi militare ale administraţiei autonome kurde în cadrul statului, acord ce nu a fost însă aplicat.

După ce a luat deja controlul celuilalt cartier deţinut de kurzi, Ashrafieh, armata siriană a anunţat sâmbătă finalizarea operaţiunilor sale la Sheikh Maqsoud.

Combatanţi kurzi, 'care au anunţat că se predau, au fost transferaţi cu autobuzul, sub supervizarea Ministerului de Interne', către zona autonomă kurdă, a transmis televiziunea de stat.

Un corespondent al AFP aflat la intrarea în cartierul Sheikh Maqsoud a văzut cel puţin cinci autobuze transportând bărbaţi escortaţi de forţele de securitate.

Însă Forţele democratice siriene (FDS), conduse de kurzi, au oferit o cu totul altă versiune, vorbind despre 'civili deplasaţi cu forţa' sau despre 'civili răpiţi şi transferaţi spre un loc necunoscut'.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri