Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte, al cărui război controversat împotriva drogurilor a dus la moartea a 5.000 de presupuşi traficanţi şi consumatori de stupefiante de când a preluat puterea în 2016, a spus luni că a folosit marijuana pentru a rămâne treaz, însă imediat a precizat că a glumit, relatează Reuters preluată de Agerpres.
Comentariul său va deranja cu siguranţă familiile victimelor războiului împotriva narcoticelor. Marijuana este ilegală în Filipine.
"Folosesc marijuana ca să mă ţină treaz", a declarat Duterte într-un discurs, plângându-se în legătură cu summitul de luna trecută al Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).
În Singapore, el a evitat unele întâlniri şi a mai tras câte un pui de somn pentru a mai recupera din timpul nedormit, potrivit purtătorului său de cuvânt.
"Cu cât lucrurile devin mai intense, cu atât dormi mai greu, pentru că trebuie să recuperezi cu prezentările", a spus Duterte.
După discurs, Duterte le-a declarat jurnaliştilor că a glumit, dar un activist pentru drepturile omului a criticat o astfel de încercare de umor.
"Acest lucru cu siguranţă va înfuria şi mai mult familiile. Există o ruptură între ce a recunoscut preşedintele că a făcut şi ce a spus că le face celor care consumă droguri", a declarat pentru Reuters Carlos Conde, cercetător filipinez al organizaţiei Human Rights Watch (HRW), cu sediul la New York.
"Acum, dacă preşedintele a recunoscut, fie şi în glumă, acest lucru subminează credibilitatea" întregii campanii, a adăugat el.
După ce războiul său contra drogurilor a dus la moartea a 5000 de oameni, Rodrigo Duterte recunoaște, în glumă, că a folosit marijuana
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

100
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
100

284
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
284

536
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
536

925
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
925

50
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
50

820
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
820

36
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
36

3.319
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.319

1.669
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.669

1.510
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.510

2.980
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.980

1.030
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.030

1.539
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.539
















Comentează