Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat marţi că discuţiile cu Forţa Dreptei şi PMP merg în direcţia unei liste comune pentru alegerile europarlamentare.
Întrebat dacă USR va candida la alegerile europarlamentare pe liste comune cu Forţa Dreptei şi PMP, el a precizat că ar fi complet lipsit de sens ca aceste formaţiuni să încerce să realizeze o construcţie comună, dar să se contracandideze.
"Evident că discuţiile sunt către această direcţie. Ar fi complet lipsit de sens orice altfel de răspuns, în care noi să încercăm să facem o construcţie comună, dar să ne contracandidăm. Avem aceste discuţii avansate. Vrem să mergem într-o zonă de proiect comun. O soluţie care nu este despre USR sau despre Forţa Dreptei sau despre Partidul Mişcarea Populară, ci despre ceva mai mult de atât. Este mişcarea reformistă, în 2024, care se opune pesedismului. Este o invitaţie deschisă, inclusiv pentru oameni care nu sunt acum în politică, pentru mediul de afaceri, pentru zona de intelectuali, societate civilă", a spus Drulă, pentru B1Tv.
Liderul USR a mai susţinut că are informaţii potrivit cărora deficitul pe luna septembrie ar reprezenta 1% din PIB.
"Vă dau o cifră în premieră. O am şi eu pe surse. 1% din PIB este deficitul doar pe luna septembrie. Deci a crescut cu 1% din PIB deficitul pe o singură lună. Cred că e un record. Nu ştiu dacă a mai fost vreodată un astfel de septembrie. Asta înseamnă că s-a cheltuit cu 16 miliarde de lei în luna septembrie mai mult decât au fost venituri la buget. Nu se închide în niciun fel această socoteală. Miza lor este să o ducă până în alegeri şi după aceea va fi dezastru - 'După noi potopul'. Vor să lase facturi neplătite. Deja nu mai plătesc programele de dezvoltare care mai sunt finanţate la Ministerul Dezvoltării. Deja intră întârziere cu facturile. Asta înseamnă faliment de business-uri. Înseamnă primari care rămân cu proiecte neterminate", a declarat el.
Drulă a mai spus că reducerile de cheltuieli reprezintă în mare parte o acţiune "pur executivă", astfel încât premierul ar putea să le ceară miniştrilor să diminueze numărul secretarilor de stat, al posturilor, al instituţiilor "inutile" şi al achiziţiilor de maşini. Liderul USR a subliniat că pentru astfel de măsuri nu e nevoie de lege.
"Reducerile de cheltuieli, asanarea risipei bugetare este, de fapt, acţiune 95% executivă. Nu este o acţiune pentru care îţi trebuie lege. Un exemplu foarte concret: numărul de secretari de stat ai fiecărui minister este stabilit prin hotărârea Guvernului. Le ia fix cinci minute o hotărâre de guvern prin care să schimbe la ministerul Transporturilor, din şapte secretari de stat să pună patru. (...) Nu e nevoie de lege. Asta e ca şi cum ai spune, ca premier sau ministru: 'Eu nu controlez nimic aici. Mie îmi trebuie o lege, ca lumea să se ţină de lucruri, că pe mine nu mă ascultă'", a precizat liderul USR.
Referitor la ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, care a prezentat, marţi, în Camera Deputaţilor, activitatea MAI în domeniul luptei antidrog, Drulă a opinat că acesta ar fi trebuit să îşi prezinte demisia.
"Realitatea este că e cel mai bun ministru pentru traficanţii de droguri. De ce spun asta? Să afirmi că statul a pierdut lupta cu drogurile, din poziţia de ministru al Afacerilor Interne... Păi, băieţii ăştia, când stau pe yachturile lor, marii traficanţi, zic: 'Ăsta e omul nostru'. Orice stat normal la cap îşi propune să îi combată pe traficanţii de droguri. (...) Şi să afirmi, din poziţia de ministru al Afacerilor Interne, că s-a pierdut lupta statului cu drogurile... asta e măsura unui eşec. Mă aşteptam să îşi dea şi demisia în secunda doi", a spus liderul USR.
Drulă spune că discuţiile cu Forţa Dreptei şi PMP merg în direcţia unei liste comune pentru europarlamentare
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

386
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
386

222
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
222

541
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
541

1.975
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
1.975

3.436
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
3.436

3.431
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
3.431

1.680
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
1.680

2.654
EXCLUSIV Lideri PSD, în ședință la Intercontinental: „Bolojan e surd și orb!” (surse)
2.654

2.804
Traian Băsescu critică 'hârjoneala' dintre PSD și premier și dezvăluie ce ar fi făcut în locul lui Nicușor Dan: 'Dacă n-ar fi mers, nu mai lungeam boala / Aș fi tăiat craca'
2.804

5.371
'Ați înfrânt, băieți!' Val de reacții după eșecul în procesul cu Pfizer: Europarlamentarul Gheorghe Piperea lansează un atac frontal
5.371

129
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
129

5.494
Scandal după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Atac dur din PSD, acuzații de 'lovitură de grație' pentru buget
5.494

299
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
299
















Comentează