Două persoane au fost reţinute, luni, în urma a şase percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii din Târgu Mureş într-un dosar de deţinere de ţigarete şi alcool peste limita admisă de lege, fiind ridicate peste 86.000 de fire de ţigarete şi 156 litri de alcool.
"Astăzi, 5 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat 6 percheziţii domiciliare la persoane bănuite că ar fi deţinut ţigarete şi alcool în afara antrepozitului fiscal şi peste limita admisă de lege. În urma percheziţiilor, au fost indisponibilizate 86.460 de fire de ţigarete şi ridicaţi 156 de litri de alcool. În urma probatoriului administrat, faţă de două persoane a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore", a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române, într-un comunicat de presă.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Două persoane, reţinute pentru deţinere de ţigarete şi alcool peste limita admisă de lege
Explorează subiectul
Articole Similare

125
Călin Georgescu, la Tribunalul București privind controlul judiciar: "Vina mea este că exist alături de poporul român". Mesaj transmis pe fondul haosului provocat de ninsori
125

2.376
Primul semnal din CSM după decizia CCR: „Bun-venit în era post-constituțională! Statul de drept se subțiază puțin câte puțin”
2.376

16
Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis miercuri din cauza viscolului
16

32
Mai multe trenuri, anulate la solicitarea operatorilor feroviari din cauza ninsorii și a viscolului. Rutele afectate
32

5.990
Lia Savonea, după decizia CCR: „Este un regres al protecției constituționale”. ÎCCJ anunță noi demersuri, inclusiv la nivel european
5.990

34
Maşini blocate pe drumul din zona staţiunii Rânca. Vântul bate cu putere, formând troiene în apropierea vehiculelor care nu mai pot înainta
34

4.076
Ministrul Fondurilor Europene, după decizia CCR privind pensiile magistraților: „Voi trimite o informare oficialilor europeni”
4.076

35
VIDEO Intervenţie dificilă a pompierilor în Chiajna: un microbuz a rămas blocat din cauza zăpezii. Salvatorii au încercat să împingă autovehiculul, după care au eliberat drumul cu lopeţile
35

3.999
Cu Ro-Alert la psihiatru! Un medic specialist a răbufnit:, după mesajul lui Arafat de la 4 dimineața: "Nu orice inconvenient este o catastrofă, nu orice ninsoare e un dezastru"
3.999

36
Apeluri record la 112 în București, pe fondul Codului roșu de ninsori. Ce arată datele de la STS
36

2.453
S-a emis cod galben de inundații: Sunt vizate cinci județe din România
2.453

1.324
VIDEO Locuitorii din Dâmbovița au rămas fără curent electric din cauza vremii extreme. Autoritățile intervin pe un drum afectat de avalanșă
1.324

3.935
Cheia este standardul european - Tudorel Toader explică de ce trimiterea la CJUE nu ar fi o tergiversare, ci o verificare a legii pensiilor magistraților
3.935

















Comentează