Două minore au fost accidentate grav, marţi noaptea, pe o trecere de pietoni din municipiul Brăila, una dintre fete decedând la spital la scurt timp de la producerea accidentului, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean, potrivit Agerpres.
"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar din primele cercetări a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 34 de ani, din judeţul Tulcea, în timp ce conducea un vehicul pe Calea Călăraşilor, la intersecţie cu strada Griviţa, ar fi surprins şi accidentat două tinere în vârstă de 14 şi 17 ani, ambele din municipiu, care se angajaseră în traversarea străzii. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor două tinere. Ele au fost transportate, pentru acordarea de îngrijiri medicale, la spital, unde tânăra în vârstă de 17 ani a decedat", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Brăila.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Două minore, accidentate grav pe trecerea de pietoni - Una dintre ele a decedat la spital
București
4°C
Articole Similare

151
Tragedie în parcarea unui mall din Craiova: o fetiță de patru ani a murit după ce i s-a făcut rău în mașină. A fost deschisă o anchetă
151

151
VIDEO Ministrul Energiei spune când s-ar putea ieftini motorina: condiția anunțată de Bogdan Ivan
151

2.374
Nicușor Dan, luat la rost de activiștii din justiție. Procuror din CSM: „Oare este vreun om normal la cap care sa creadă ca a fost o competiție? Decizia este exclusiv politică”
2.374

2.788
VIDEO Goleau bancomatele de bani, dar își umpleau și buzunarele: Un angajat care colecta sumele și un agent de pază, prinși de polițiștii din București
2.788

1.710
VIDEO Bogdan Ivan anunță că ofertele la energie sunt mai mici: "Sunt şi sub un leu pentru consumatorii casnici"
1.710

2.536
VIDEO Nicușor Dan dă primele indicații șefilor de Parchete: Top trei domenii pe care vrea dosare
2.536

687
VIDEO Vor mai fi finalizate dosarele Revoluției și Mineriadei? Nicușor Dan: O întrebare bună! E un eșec al justiției
687

2.381
VIDEO Nicușor Dan își apără alegerea pentru Parchetul General: „Am fost extrem de surprins de atacurile la adresa doamnei Chiriac”
2.381

27
Un bărbat suspectat că a vândut 'cristal' consumatorilor, reţinut pentru trafic de droguri de mare risc
27

8.188
BREAKING | Președintele Nicușor Dan a semnat numirile la PÎCCJ, DNA și DIICOT, în ciuda avizelor CSM: „Nu sunt propunerile PSD-ului”
8.188

2.914
VIDEO România vrea să cumpere medicamente de 600 de milioane de euro de la Pfizer, în contul vaccinurilor: Bolojan explică
2.914

49
Autorităţile locale din Studina au anunţat anularea 'Horei satului', în lipsa bugetului şi din 'precauţie'
49

1.555
FOTO Simpatizant al mareșalului Antonescu, reținut de polițiștii Capitalei după ce a postat mesaje cu caracter fascist, legionar și rasist pe rețelele sociale
1.555
















Comentează