Poliţiştii din municipiul Oneşti au întocmit un dosar penal pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice pe numele unor bărbaţi, membri ai unor cete de colindători, care intenţionau să meargă pe drumul naţional DN 11 cu făclii şi tobe, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, potrivit Agerpres.
"S-a împiedicat constituirea a două cete formate fiecare din circa 20 aşa-zişi urători, persoane care intenţionau să se deplaseze pe DN 11 cu făclii aprinse, tobe şi trompete, împiedicând astfel desfăşurarea în condiţii normale a traficului rutier şi tulburând astfel ordinea şi liniştea publică, prin zgomote şi larme. Ca urmare a cercetărilor efectuate, în cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Oana Irina Năforniţă.
La sediul Poliţiei municipiului Oneşti au fost conduse, pentru audieri, 10 persoane, organizatori şi membri ai cetelor, fiind confiscate 30 de făclii care urmau a fi aprinse şi 6 litri de motorină.
Dosar penal pentru membrii unor cete de urători care intenţionau să meargă pe DN 11 cu făclii şi tobe
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

78
'La semnalul următor va fi ora…': povestea din spatele celei mai cunoscute voci după care românii își fixau ceasurile
78

200
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
200

493
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
493

2.456
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
2.456

72
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
72

44
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
44

999
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
999

68
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
68

1.126
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.126

62
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
62

200
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
200

51
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
51

4.317
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
4.317
















Comentează