Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 13-03-2026 21:11

Article thumbnail

Sursă foto: Credit Photo: Alexandru Ștefan Făsui

UTA Arad a câștigat meciul cu Hermannstadt 3-2. Dorinel Munteanu, antrenorul sibienilor, a declarat după eșecul din prima etapă a play-out-ului că nu își explică greșelile de la primele două goluri ale arădenilor.

UTA a deschis scorul printr-un autogol al lui Tiberiu Căpușă. Apoi, Benga a fost scăpat din marcaj de jucătorii lui Hermannstad și marcat.

„O înfrângere greu de digerat, alta a fost discuția cu jucătorii mei. Mai ales începutul de joc, le-am explicat clar că începe o nouă competiție. Chiar dacă era diferență, noi ne-am propus să câștigăm play-out-ul. Ăsta a fost obiectivul, chiar dacă pare caraghios. Cu asemenea greșeli nu poți câștiga nimic. Nu vreau să comentez cum s-au primit primele două goluri.

La al doilea e nepermis să scapi din marcaj un jucător la o fază fixă. E ceva foarte grav. Știam că întâlnim o echipă care joacă bine acasă, am avut penalty în repriza a doua, am avut posesie prelungită, dar la o banală aruncare de la margine s-a făcut 3-0. Era greu să mai revenim.

Am arătat un dram de caracter, de calitate, dar era prea târziu. Rezultatul contează, pentru noi acum a început competiția adevărată. Diferența nu era una să te amețească. Dar cu așa început de joc, nu avem cum să sperăm decât să ne batem până în ultimul minut ca să rămânem în Superliga.

Chiar am fost surprins de greșelile individuale premergătoare golurilor. Voi discuta cu băieții, vine o săptămână grea, ne vom pregăti zi de zi, oră de oră să ne reparăm greșelile.

Poate că jucătorii vor înțelege în ceasul al 12-lea că asta e adevărata competiție care poate să salveze întreg sezonul”, a declarat Dorinel Munteanu, la Prima Sport 1.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri