Sportivul român Mihăiţă Papară a fost nevoită să abandoneze, vineri, în prima manşă a probei de banked slalom din concursul de para snowboard, la Jocurile Paralimpice de iarnă de la Milano-Cortina.
''Încă de ieri, în timpul antrenamentelor oficiale, Mihăiţă a acuzat dureri lombare puternice. A fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital, unde investigaţiile RMN au evidenţiat hernii de disc şi stenoză a foramenelor intervertebrale, afecţiuni care comprimă nervii spinali şi provoacă dureri severe. Cu toate acestea, Mihăiţă a vrut să fie astăzi la start. A venit la pârtie, cu tratament analgezic puternic administrat în cursul nopţii. A fost adus în scaun cu rotile până la telescaun, pentru că îşi dorea enorm să concureze. A încercat să coboare traseul. A căzut. S-a ridicat şi a încercat din nou. A căzut iar, în timp ce durerea devenea insuportabilă. Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului. Dar astăzi, corpul lui Mihăiţă nu a mai putut lupta'', a precizat Comitetul Naţional Paralimpic Român pe pagina sa de Facebook.
Reprezentantul României este acum din nou la spital, unde primeşte tratament pentru durere, scrie Agerpres.
Mihăiţă Papară a mai participat la Jocurile Paralimpice în 2018 la PyeongChang şi în 2022 la Beijing.
România mai are un reprezentant la Jocurile Paralimpice, pe Andrei-Sorin Popa, la schi alpin, el urmând să ia startul duminică, în proba de slalom (LW9-2 Standing).





























Comentează