Preşedintele american Donald Trump l-a felicitat vineri, într-o convorbire telefonică, pe conservatorul Boris Johnson pentru obţinerea postului de premier al Marii Britanii şi a anunţat că a început deja pregătirea unui acord de liber schimb între cele două ţări, informează Reuters potrivit Agerpres.
"L-am felicitat şi este gata de start", a declarat Trump jurnaliştilor din Biroul Oval.
Boris Johnson "va fi un super premier. Are calităţi în acest sens", a mai spus Trump, care l-a calificat pe noul premier britanic drept "un băiat bun" şi "un prieten". "O să ne înţelegem, foarte bine", a dat asigurări liderul de la Casa Albă, conform AFP.
"Regatul Unit avea nevoie de el de mult timp", a adăugat miliardarul american, care a criticat-o în mod deschis pe predecesoarea lui Boris Johnson, Theresa May, pentru modul în care a gestionat Brexitul.
Preşedintele SUA a mai declarat că guvernele celor două ţări au început deja să lucreze la un acord de liber schimb considerat crucial pentru a ajuta Marea Britanie după Brexit.
"Cred că putem face de trei, patru până la cinci ori mai mult cu Regatul Unit", a declarat Trump. El a precizat că până în prezent SUA au fost "împiedicate" să facă mai mult comerţ cu britanicii ca urmare a "relaţiei lor cu Uniunea Europeană".
"Ei au fost de acord asupra faptului că Brexitul oferă o oportunitate de ne-egalat pentru a întări parteneriatul economic dintre Marea Britanie şi Statele Unite", se arată într-un comunicat al guvernului de la Londra referitor la conţinutul convorbirii telefonice.
În comunicat se mai arată că cei doi lideri "şi-au exprimat angajamentul de a încheia un acord ambiţios de comerţ liber şi de a începe negocierile cât mai curând posibil după ce Marea Britanie va părăsit UE".
Un alt subiect abordat a fost criza din Golf şi sechestrarea de către Iran a unui petrolier britanic în Strâmtoarea Ormuz.
"Au încheiat prin a-şi exprima nerăbdarea de a se întâlni la summit-ul G7 de la Biarritz de luna viitoare", se mai arată în comunicatul executivului britanic.
Donald Trump l-a felicitat telefonic pe noul premier al Marii Britanii, Boris Johnson
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
4

529
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
529

295
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
295

24
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
24

1.195
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.195

2.271
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.271

122
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
122

3.000
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.000

77
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
77

1.773
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.773

5.007
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
5.007

4.110
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
4.110

3.296
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
3.296
















Comentează