În declaraţii făcute presei în Biroul Oval, Trump a indicat că a vorbit cu Riadul nu doar o dată despre caz, fără a-i numi pe interlocutorii săi, şi a recunoscut că nu este clar dacă Khashoggi a fost asasinat, aşa cum susţin prietenii acestuia.
"Nu îmi place acest subiect", a afirmat Trump, continuând: "Este o situaţie foarte tristă, foarte rea. Nu putem permite să se întâmple acest lucru jurnaliştilor, nimănui. (...) Este o situaţie foarte serioasă pentru noi, pentru această Casă Albă".
Preşedintele american a mai arătat că vrea să o invite la Casa Albă pe logodnica lui Khashoggi, Hatice Cengiz, care are cetăţenie turcă şi al cărei editorial Trump a semnalat că l-a remarcat.
Logodnica jurnalistului a cerut marţi, prin intermediul Washington Post, ajutorul preşedintelui american Donald Trump pentru "a face lumină" în această afacere.
"Îl implor pe preşedintele Trump şi pe prima doamnă Melania Trump să ajute să se facă lumină asupra dispariţiei lui Jamal", a scris Hatice Cengiz într-un editorial publicat în cotidianul cu care colabora Khashoggi.
Sauditul a fost exilat în 2017 în SUA, după ce a căzut în dizgraţia curţii prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit "MBS".
Într-un interviu realizat de BBC cu trei zile înainte de dispariţia sa, Khashoggi a spus că nu are intenţia de a se întoarce în ţară.
"Când aud despre arestarea unui prieten care nu a făcut nimic să merite o arestare, asta mă face să mă gândesc că nu trebuie să merg acolo. Eu cel puţin vorbesc, acest prieten nici măcar nu vorbeşte", a spus jurnalistul.
Într-un moment în care creşte presiunea asupra administraţiei americane pentru a interveni în acest dosar pe lângă aliatul său saudit, secretarul american al apărării Jim Mattis a dat asigurări marţi că SUA "urmăreşte îndeaproape situaţia".
Potrivit Reuters, care citează Casa Albă, pe acelaşi subiect, al dispariţiei jurnalistului, şi pentru a cere informaţii au discutat în ultimele două zile cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, consilierul pentru securitate naţională John Bolton şi consilierul Casei Albe, Jared Kushner, ginerele preşedintelui Trump, precum şi secretarul de Stat american, Mike Pompeo.
Elemente care acreditează teza dispariţiei forţate sau a asasinării jurnalistului saudit la Istanbul de către agenţi din ţara sa au fost dezvăluite miercuri de media turce, în timp ce logodnica sa îi cere ajutorul lui Donald Trump, relatează miercuri AFP.
Jamal Khashoggi, un jurnalist critic al puterii de la Riad care scria în special pentru Washington Post, s-a dus la consulat pe 2 octombrie, unde fusese programat pentru o serie de formalităţi administrative.
Potrivit poliţiei turce, el nu a mai ieşit din consulat, însă Riadul susţine contrariul.
În imaginile suprinse, Khashoggi apare intrând în consulat la ora 13.14. O camionetă neagră este vizibilă, parcată în apropiere.
Alte imagini arată o camionetă intrând în consulat şi apoi ieşind şi deplasându-se, la 15.08, potrivit canalului 24 TV, la reşedinţa consulului din apropiere.
Surse turce, care citează ancheta în curs, au afirmat în timpul weekendului că Khashoggi a fost asasinat în consulat. Însă anumite media au evocat marţi posibilitatea ca jurnalistul să fi fost răpit şi dus în Arabia Saudită.
Riadul a dezminţit însă cu fermitate teza asasinării jurnalistului.
Washington Post a afirmat, citând o sursă informată, că serviciile de informaţii americane au interceptat înainte de dispariţia lui Khashoggi comunicaţii între responsabili saudiţi evocând răpirea sa.
Poliţia turcă a dezvăluit sâmbătă că un grup de 15 saudiţi a sosit şi a plecat din Istanbul şi s-a deplasat la consulat în ziua dispariţiei jurnalistului.
Postul 24 TV şi alte canale au difuzat imagini despre care acestea afirmă că i-au surprins pe membrii acestui grup sosind pe aeroportul din Istanbul şi apoi la hotelul lor. Potrivit acestor surse, ei au părăsit hotelul în cursul dimineţii pentru a merge la consulat şi apoi au plecat în cursul serii.
Cotidianul proguvernamental Sabah a publicat marţi informaţia că două avioane private au venit din Arabia Saudită la Istanbul în acea zi şi că persoanele aflate la bord aveau camere rezervate în hoteluri apropiate de consulat, dar că ele nu au petrecut noaptea la hotel.
Miercuri, acelaşi ziar a publicat numele, vârstele şi fotografiile celor 15 oameni prezentaţi drept "echipa de asasinat" trimisă de Riad.
Numele uneia dintre aceste persoane, Salah Muhammed Al-Tubaigy, corespunde cu cel al unui locotenent-colonel din departamentul de medicină legală saudit.
Autorităţile turce au obţinut marţi permisiunea de a percheziţiona consulatul saudit, dar percheziţia nu a avut încă loc.
Donald Trump a vorbit 'la cel mai înalt nivel' cu autoritățile saudite despre jurnalistul dat dispărut
Preşedintele american, Donald Trump, a spus miercuri că a discutat "la cel mai înalt nivel" cu autorităţile saudite pentru a solicita explicaţii privind dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi şi a dezvăluit că intenţionează să o invite la Casa Albă pe logodnica ziaristului, Hatice Cengiz, transmite EFE, informează Agerpres.
Explorează subiectul
Articole Similare

1.370
Semnal pe final de an transmis de SUA pentru România: angajamentul luat de administrația Trump
1.370

4.507
VIDEO „Moarte dictatorului” - Protestele degenerează în Iran: Teheranul e sub asediul manifestanților și a forțelor de ordine / Manifetațiile de stradă se extind în țară
4.507

2.358
Cât sunt de dispuși ucrainenii să facă concesii pentru a pune capăt războiului: 'Să ne oprim cu ce avem'
2.358

3.912
VIDEO Zelenski nu se lasă în fața lui Trump și a lui Putin: „Nu putem pur și simplu să ne retragem din teritoriile noastre!”
3.912

91
VIDEO Belarusul prezintă o înregistrare video cu presupusa desfăşurare pe teritoriul său a rachetelor ruseşti cu capacitate nucleară Oreşnik
91

485
Retrospectivă - De la taxele lui Trump, la criza industriei din UE - Cum a fost afectată economia la nivel mondial
485

80
FOTO Liderul nord-coreean Kim Jong Un apreciază că noile sale lansatoare de rachete pot „anihila inamicul”
80

1.988
China pune piciorul în prag: e prima țară care reglementează Inteligența Artificială / Risc de sinucidere sau automutilare
1.988

27.151
Un robot dispărut în Antarctica s-a întors cu date terifiante
27.151

76
SUA apără la ONU dreptul Israelului de a recunoaşte Somaliland,comparând situaţia cu recunoaşterea Palestinei de către numeroase ţări
76

7.254
VIDEO Arabia Saudită și aliații au atacat Yemenul: stare de urgență declanșată în țară / Blocadă maritimă, aeriană şi terestră
7.254

3.518
O tradiție de 400 de ani se încheie pe 30 decembrie: o țară europeană spune adio scrisorilor clasice. Mii de locuri de muncă dispar
3.518

5.468
Brigitte Bardot a iubit câinii, dar și-a urât propriul fiu pe care l-a numit 'tumoare canceroasă'
5.468

















Comentează