Preşedintele american Donald Trump a semnat miercuri noul acord comercial trilateral negociat timp de mai multe luni cu Mexic şi Canada, informează AFP şi Reuters.
Acesta este ultimul act dintr-un foarte lung proces care a început de la instalarea miliardarului republican la Casa Albă, în ianuarie 2017, până la adoptarea finală de către Congresul american, la mijlocul lui ianuarie, a Acordului dintre SUA, Mexic şi Canada (AEUMC).
"Astăzi, punem capăt în sfârşit coşmarului ALENA", a declarat Donald Trump în timpul ceremoniei de semnare la Casa Albă, cu referire la precedentul acord care lega cele trei ţări din 1994, dar pe care el îl critica vehement, estimând că acesta a costat economia americană prea multe locuri de muncă.
În schimb, el a promis "un viitor glorios" industriei americane datorită AEUMC.
Noul text este o toaletare a ALENA din 1994. El prevede de exemplu inovaţii în materie de mediu, însă trebuie mai ales să reducă diferenţele de tratament între lucrătorii din cele trei ţări, pentru a evita delocalizările masive.
AEUMC cu amendamente a fost deja ratificat la 10 decembrie de Mexic şi ar urma să fie semnat cu mare dificultate de Canada în următoarele săptămâni. Guvernul lui Justin Trudeau a lansat luni ratificarea parlamentară a acordului, îndemnând opoziţia să-l aprobe rapid.
Camera Reprezentanţilor din SUA, majoritar democrată, a consimţit să-şi da acordul în decembrie, la finalul unor lungi discuţii cu Administraţia Trump şi cu preţul a numeroase amendamente la textul dezvăluit iniţial în 2018. Senatul a votat acordul la 16 ianuarie, iar semnătura preşedintelui nu este decât o formalitate.
Donald Trump a semnat noul acord de liber-schimb cu Mexic şi Canada
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

50
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
50

3.587
VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
3.587

1.844
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
1.844

4.018
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
4.018

137
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
137

7.046
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
7.046

291
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
291

9.567
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.567

4.911
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.911

5.309
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.309

2.664
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.664

87
India face un pas important în programul nuclear civil
87

8.845
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
8.845
















Comentează