Sicriul cu trupul neînsufleţit al regizorului Bertolucci, care a murit luni la 77 de ani, va fi depus marţi la Primăria din Roma, unde va fi instalată o capelă pentru a i se aduce un ultim omagiu regretatului cineast italian, se arată într-un comunicat al familiei sale, citat de EFE preluată de Agerpres.
Rudele, prietenii şi simpatizanţii regizorului îşi vor putea lua rămas bun în această capelă care se va deschide publicului la 10:00 ora locală la 'Sala della Protomoteca' din Campidoglio, sediul municipalităţii.
Ulterior, la o dată care încă nu a fost anunţată, se va desfăşura o ceremonie de comemorare a regretatului cineast.
Bernardo Bertolucci, personalitate marcantă a cinematografiei italiene din a doua jumătate a secolului al XX-lea, autorul unor filme celebre precum "Ultimul tango la Paris" şi "Ultimul împărat", a murit luni la Roma la vârsta de 77 de ani.
Cel mai de seamă reprezentant al generaţiei de cineaşti italieni, Bertolucci a reuşit să îşi construiască o carieră prestigioasă atât în Europa, cât şi la Hollywood, fiind primul - şi deocamdată singurul - realizator italian care a fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun regizor.
Potrivit revistei Variety, Bernardo Bertolucci a influenţat generaţii de cineaşti prin operele sale vizionare precum "Conformistul" (1970) şi "Ultimul tango la Paris" (1972), care explorau politica şi sexualitatea prin povestiri personale şi abordări vizuale îndrăzneţe.
Doliu în Italia - Sicriul cu trupul neînsufleţit al regizorului Bernardo Bertolucci va fi depus la sediul Primăriei din Roma
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

29
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
29

19
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
19

1.809
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.809

18
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
18

23
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
23

32
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
32

10
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
10

84
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
84

82
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
82

9
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
9

17
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
17

17
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
17

10
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
10
















Comentează