Un bărbat în vârstă de 39 de ani şi altul în vârstă de 54 de ani, care transportau cu un autoturism 100.000 de ţigarete netimbrate, au fost reţinuţi luni de poliţişti şi urmează a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu potrivit Agerpres.
Cele două persoane reţinute sunt din judeţul Dolj şi au fost depistate transportând ţigările netimbrate în municipiul Slatina.
"Astăzi, 23 decembrie, acţionând pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina au depistat în trafic, pe raza localităţii, doi bărbaţi, de 54 şi respectiv, 39 de ani, din judeţul Dolj, în timp ce transportau cu un autoturism ţigarete. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii slătineni au solicitat sprijinul colegilor de investigare a criminalităţii economice, întrucât cei doi bărbaţi au transportat peste 100.000 de ţigarete, care nu aveau aplicat timbrul fiscal prevăzut de lege", a precizat Alexandra Dicu.
Ţigările şi autovehiculul în care au fost găsite acestea au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Doi bărbaţi din Olt, reţinuţi pentru că transportau ilegal 100.000 de ţigări netimbrate
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

849
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
849

21
A încercat să violeze două angajate ale unor săli de jocuri din Paşcani: un bărbat a fost aretstat preventiv
21

6
Consiliul Județean Neamț construiește o centrală fotovoltaică pentru Spitalul Județean
6

2.488
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
2.488

1.927
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
1.927

24
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
24

2.676
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
2.676

144
Romsilva l-a premiat pe pădurarul care a salvat cele două minore în județul Mureș
144

1.083
Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA
1.083

223
Controversele din jurul lui Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării: Tanchist școlit la finalul anilor '80, prins acum în războiul dronelor de la granițele României (presă)
223

112
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
112

2.520
Lovitură dată de ANSVSA înainte de Paște: Tone de alimente retrase și amenzi de 1,4 milioane de lei
2.520

2.685
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
2.685
















Comentează