Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea unui ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, informează un comunicat DNA transmis sâmbătă stiripesurse.ro
"În perioada februarie - aprilie 2020, inculpatul Fleancu Marius-Aurelian, în calitate de ofiţer poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), ar fi pretins în mod repetat suma de 1.100.000 euro, pentru sine, pentru procurorul de caz şi procurorul şef de secţie", potrivit ordonanţei procurorilor, citată în comunicatul DNA.
Banii ar fi fost pretinşi prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofiţerul fusese delegat să efectueze activităţi de urmărire penală, în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare. Poliţistul s-ar fi angajat şi că va interveni la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior, (asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă) astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse, se menţionează în comunicat.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
El urmează să fie prezentat, sâmbătă, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, mai precizează comunicatul DNA.
DNA anunță: Ofiţer de poliţie judiciară reţinut pentru că ar fi cerut mită de 1,1 milioane euro
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

698
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
698

28
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
28

1.185
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.185

2.527
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
2.527

68
Angajatori sancţionaţi şi executări silite în contul şomerilor pentru absenţele de la cursurile de formare profesională
68

2.313
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
2.313

88
La pas spre Ierusalim...
88

2.426
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
2.426

3.423
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
3.423

4.661
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
4.661

5.414
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
5.414

783
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
783

1.203
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.203
















Comentează