O virusologă chineză, directoare a unuia dintre laboratoarele Institutului de Virusologie Wuhan, a negat încă o dată, într-un interviu publicat luni în jurnalul New York Times, teoria potrivit căreia virusul la originea COVID-19 ar fi putut scăpa din instituţia sa, notează AFP.
Preşedintele american, Joe Biden, a cerut în mai serviciilor americane de informaţii americane "să îşi dubleze eforturile" pentru a explica originile COVID-19, deplângând lipsa de cooperare şi de transparenţă a Beijingului, informează Agerpres.
Mult timp respinsă de majoritatea experţilor, teoria unui accident de laborator la Wuhan, în China, a revenit în forţă în ultimele săptămâni în dezbaterea americană. Şi apelurile pentru investigaţii mai aprofundate sunt în creştere în rândul comunităţii ştiinţifice.
Shi Zhengli, la conducerea laboratorului de înaltă securitate P3 (pentru "agent patogen de clasa 3") de la institutul Wuhan, care studiază multe virusuri, printre care coronavirusurile, a răspuns jurnalului american prin telefon şi e-mail.
"Cum naiba pot să aduc dovezi despre ceva pentru care nu există nicio dovadă?", a izbucnit ea la început, dorind apoi să continue prin e-mail, citând regulile institutului din oraşul care a fost primul epicentru al pandemiei de coronavirus.
Potrivit New York Times, Shi Zhengli a răspuns apoi cu o negaţie insistentă atunci când a fost întrebată dacă laboratorul său a avut în posesia sa o tulpină a noului coronavirus înainte de pandemie.
De asemenea, ea a dezminţit informaţiile, publicate în presa americană, potrivit cărora trei cercetători de la institutul Wuhan au fost internaţi în noiembrie 2019, prezentând simptome compatibile cu COVID-19, dar şi cu cele ale unei "infecţii sezoniere".
Shi Zhengli a respins şi acuzaţiile de manipulare genetică periculoasă, în special răspândite în Statele Unite de către unii parlamentari republicani.
Aceste cercetări, cunoscute sub numele de "câştig de funcţie" (gain-of-function, în engleză), constau în modificarea deliberată a codului genetic al unei molecule, în acest caz al unui virus, într-un mod uneori inofensiv, dar uneori vizând creşterea virulenţei sau transmisibilităţii unui agent patogen pentru a fi înţeles mai bine.
Foarte controversate, cercetările de acest tip au avut loc la institutul din Wuhan, spune New York Times, care se referă la un articol publicat în 2017 de un grup de oameni de ştiinţă din laboratorul Wuhan, printre care Shi Zhengli, unde prezintă rezultatele cercetărilor în cursul cărora au fost create noi coronavirusuri de lilieci.
Întrebată de New York Times cu privire la această chestiune, responsabila chineză a spus că nu a condus niciodată experimente de tipul "câştig de funcţie" "vizând să crească virulenţa virusului".
Directorul centrului de virusologie din Wuhan: Covid-19 nu a scăpat dintr-un laborator de aici
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

30
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
30

128
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
128

150
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
150

302
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
302

156
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
156

219
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
219

550
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
550

631
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
631

945
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
945

1.070
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
1.070

1.340
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.340

530
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
530

821
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
821
















Comentează