Rusia şi China s-au angajat în campanii de "discreditare" pentru a submina încrederea în vaccinurile aprobate de Uniunea Europeană cu scopul de a plasa propriile vaccinuri, potrivit unui raport publicat miercuri de echipa specială anti-dezinformare a diplomaţiei europene, notează AFP potrivit Agerpres.
"Diplomaţia vaccinului" desfăşurată de Moscova şi Beijing "este însoţită de eforturi de dezinformare şi manipulare menite să submineze încrederea în vaccinurile produse în Occident, în instituţiile europene şi în strategiile europene de vaccinare", susţine raportul.
Moscova şi Beijingul "utilizează media controlate de stat, reţele media apropiate puterii şi media sociale, inclusiv conturi oficiale diplomatice pe reţele sociale, pentru a-şi atinge aceste obiective", denunţă autorii raportului. "Contul oficial de Twitter al Sputnik V este astfel utilizat", precizează ei.
De la începutul lui 2021, peste o sută de noi exemple de de cazuri de dezinformare imputabile Kremlinului legate de vaccinare au fost adăugate la baza de date EUvsDisinfo", scrie raportul.
Aceste practici urmăresc "să submineze încrederea publicului în Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) şi să-i pună la îndoială procedurile şi imparţialitatea sa politică", se arată în raport.
EMA a aprobat până în prezent patru vaccinuri: Pfizer/BioNTech, AstraZeneca, Moderna şi Johnson & Johnson.
"Insuflând neîncredere faţă de Agenţia Europeană pentru Medicamente, actorii dezinformării urmăresc să submineze şi să divizeze abordarea comună europeană vizând să garanteze aprovizionarea cu vaccinuri", afirmă ei.
Obiectivul acestui raport este "să arătăm ceea ce vedem, să scoatem la lumină practici, să le documentăm, pentru a ne proteja", a explicat o sursă europeană.
"Dar nu avem un instrument magic pentru a le combate", a recunoscut. "Cu toate acestea, nu se pune problema să nu facem nimic. UE trebuie să dezvolte instrumente care să impună un cost acestor practici de dezinformare", potrivit sursei.
"Întrebarea este ce ar trebui pedepsit? Conţinutul, difuzarea lui? Unde se află linia roşie? Trebuie să evaluăm dorinţa de manipulare şi să acţionăm protejând în acelaşi timp libertatea de exprimare. Este mai uşor de spus decât de făcut", a recunoscut sursa.
Diplomația vaccinului - Campanie de discreditare la adresa vaccinurilor aprobate de UE (Raport)
Articole Similare

280
Ciolacu anunță singurul motiv pentru care PSD ar trebui să iasă de la guvernare. Avertismentul fostului premier: Se duce țara în cap
280

564
Marcel Ciolacu susține miniștrii PSD care boicotează reforma administrației: Suntem normali la cap? Am trecut prin recesiune și nu ne-am dat seama
564

658
Un lider liberal pune la punct PSD și pe Sorin Grindeanu: „Vorbesc despre responsabilitate, dar flirtează permanent cu populismul și chiar cu AUR”
658

498
Ministrul Agriculturii explică cum va funcționa mecanismul prin care va fi plafonat prețul la alimente în funcție de inflație. Care este pocentul luat în calcul
498

1.010
Ministrul Agriculturii acuză că marfa Mercosur e plină de chimicale interzise în UE și modificată genetic: Noi vrem să testăm marfa!
1.010

3.112
Trei miniștri PSD resping reforma administrativă propusă de Bolojan: Florin Barbu anunță că nu votează nici bugetul pe 2026
3.112

3.594
VIDEO Replica cinică a mamei acuzată că și-a lăsat copilul de 4 ani între viață și moarte. Ce le-a spus femeia jurnaliștilor înainte să fie dusă în arest
3.594

3.903
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
3.903

2.490
România intră din nou sub asediul iernii: ploile dispar, ninsorile lovesc în valuri. Meteorologii avertizează: urmează zile cu viscol și strat de zăpadă
2.490

4.114
„Ieșiți din securism!” – Mesaj dur al lui Sever Voinescu către președinte, premier și partid, despre „cel mai mare pericol pentru România”
4.114

1.854
Extrageri la Loteria Română: Lista completă a numerelor norocoase de duminică seara
1.854

994
Plăți deblocate: voucherele Materna și stimulentele pentru copiii cu handicap, achitate integral după luni de restanțe
994

8.652
VIDEO Poliția l-a prins pe bărbatul care l-a omorât pe Gheorghe Chindriș, omul care a făcut un sat românesc în America
8.652

















Comentează