Cea mai mare despăgubire plătită în România anul trecut pe o poliţă de asigurare de viaţă a depăşit 1,13 milioane lei, în timp ce valoarea celor mai mari cinci indemnizaţii plătite în baza unor astfel de poliţe s-a ridicat la peste 3,9 milioane lei, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), potrivit AGERPRES
Toate aceste cinci indemnizaţii au fost achitate ca urmare a deceselor persoanelor asigurate, produse fie în urma unor accidente, fie a unor boli. Cea mai mare despăgubire a fost plătită în urma unui deces cauzat de o afecţiune cardiacă, poliţa respectivă fiind contractată pentru protecţia financiară a familiei persoanei asigurate.
"Asigurările de viaţă reprezintă un instrument important de protecţie în faţa unor evenimente nedorite precum accidentele sau îmbolnăvirile, care pot duce şi la deces. Cel mai important beneficiu al acestor poliţe de asigurare este sprijinul financiar oferit persoanelor şi familiilor afectate, astfel încât să poată depăşi mai uşor momentele dificile", a declarat Adrian Marin, preşedintele UNSAR.
Potrivit datelor publicate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în 2021, românii au ales mai mult decât oricând în ultimii ani protecţia financiară oferită de asigurările de viaţă. În acest sens, volumul primelor brute subscrise pentru acest segment a înregistrat o creştere de 18% faţă de 2020. În acelaşi timp, şi sumele plătite pentru indemnizaţiile brute aferente asigurărilor de viaţă au crescut cu 31%, comparativ cu anul 2020 (excluzând maturităţi şi răscumpărări parţiale şi totale).
Cu toate că primele brute subscrise au înregistrat creşteri, ponderea activităţii de asigurări de viaţă în totalul sectorului de asigurări din România se află în continuare la un nivel scăzut, de circa 18%, ceea ce indică deficitul ridicat de protecţie a populaţiei din ţara noastră. Datele arată că, pentru multe familii din ţara noastră, producerea unui eveniment nedorit (accident, îmbolnăvire a unui membru al familiei, ce se pot solda şi cu deces) ar duce la o degradare a nivelului de trai.
Un studiu realizat pentru UNSAR de către un grup de experţi independenţi arată că deficitul de protecţie al populaţiei generatoare de venituri din România, în caz de producere a riscurilor asigurate, se situează la o valoare de 587 miliarde lei (121 miliarde EUR).
"Creşterea din ultimii ani a protecţiei financiare contractate de români arată că noi toţi realizăm din ce în ce mai mult că aceste produse reprezintă o soluţie accesibilă care oferă protecţia financiară de care avem nevoie. Cu toate acestea, introducerea de facilităţi fiscale pentru asigurările de viaţă de protecţie ar putea contribui semnificativ la reducerea deficitului de protecţie din România, cu beneficii directe pentru populaţie şi economie", a declarat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR.
Înfiinţată în 1994, UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe.
Despăgubire-record în România. Suma uriașă primită de familia unui decedat pentru o asigurare de viaţă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Două petroliere cu GPL destinate Indiei au traversat Strâmtoarea Ormuz în siguranţă
8

44
Dezbatere privind instituţiile supreme de audit şi viitoarea generaţie de lideri în guvernanţă europeană,organizată de SNSPA şi Curtea de Conturi
44

1.611
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
1.611

956
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
956

59
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
59

1.156
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.156

2.880
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.880

2.772
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.772

49
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
49

3.741
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.741

3.614
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.614

83
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
83

26
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
26
















Comentează