Urme de tălpi cu o vechime de 23.000 de ani, descoperite în sud-vestul Statelor Unite, sugerează că popularea Americii de Nord de către specia umană era deja în curs de desfăşurare cu mult înainte de sfârşitul ultimei epoci glaciare, despre care se crede că a făcut posibilă această migraţie, conform unui studiu publicat săptămâna aceasta, citat de AFP, scrie AGERPRES.
Aceste amprente de tălpi au fost lăsate la acea vreme în noroiul de pe malurile unui lac în prezent uscat. Acestuia i-a luat locul un deşert de ghips alb, situat în New Mexico, în Parcul Naţional White Sands.
De-a lungul timpului, sedimentele au umplut amprentele şi s-au întărit, protejând urmele până când eroziunea a scos din nou la lumină aceste dovezi ale trecutului, spre bucuria oamenilor de ştiinţă.
"Multe urme par să aparţină unor adolescenţi şi copii; amprentele mari, de adulţi, sunt mai puţin frecvente", au notat autorii studiului publicat joi în jurnalul ştiinţific american Science.
Urme de animale, printre care mamuţi şi lupi preistorici, au fost de asemenea identificate. Unele dintre acestea, cum ar fi cele de leneşi uriaşi, sunt chiar contemporane şi vecine cu amprentele umane de pe malul lacului.
Dincolo de emoţia suscitată, descoperirea este determinantă în cadrul dezbaterii pe tema originii sosirii lui Homo sapiens în America, ultimul continent populat de specia noastră. Datarea amprentelor de tălpi descoperite la White Sands "indică faptul că oamenii erau prezenţi în acest peisaj cu cel puţin 23.000 de ani în urmă, cu dovezi ale ocupaţiei care se întind pe aproximativ două milenii", subliniază studiul.
Timp de decenii, teza cea mai frecvent acceptată a fost aceea a unei populări cu reprezentanţi ai speciei umane provenind din estul Siberiei, în timpul căreia strămoşii noştri ar fi traversat un pod terestru - actuala strâmtoare Bering - ajungând în Alaska, de unde s-au răspândit ulterior în sud.
Dovezi arheologice, printre care se numără vârfuri de lance care erau folosite pentru uciderea mamuţilor, au sugerat o prezenţă umană cu o vechime de 13.500 de ani asociată cu aşa-numita cultură Clovis - numită după un oraş din New Mexico - considerată cea mai veche cultură americană, leagănul strămoşilor amerindienilor.
Acest model de "cultură Clovis primitivă" a fost pus la îndoială timp de 20 de ani, noile descoperiri antedatând ocupaţia umană timpurie. Însă, în general, această dată nu depăşise o vechime de 16.000 de ani, după sfârşitul "ultimului vârf glaciar".
Acest episod de glaciaţie este esenţial deoarece, potrivit unei teorii general acceptate, calotele glaciare care acopereau în acea perioadă cea mai mare parte a nordului continentului au făcut imposibilă, sau cel puţin extrem de dificilă, orice migraţie umană din Asia, prin strâmtoarea Bering sau, după cum sugerează descoperirile recente, de-a lungul coastei Pacificului.
Descoperire epocală: Amprente cu o vechime de 23.000 de ani rescriu istoria prezenţei umane în America
București
12°C
Articole Similare

291
Surpriză în plină criză: O țară săracă din Africa intră pe piața petrolului și va face primul foraj offshore din istorie
291

968
Donald Trump afirmă că Iranul renunță la îmbogățirea uraniului în schimbul relaxării sancțiunilor / Avertisment pentru aliații Teheranului
968

1.737
Rusia acuză Uniunea Europeană că lucrează în secret la un program nuclear: 'Oficialii de la Bruxelles lucrează cu ușile închise'
1.737

1.471
Viktor Orbán, în centrul unei duble confruntări: luptă electorală în Ungaria și jocuri de putere în UE
1.471

4.687
VIDEO Moment stânjenitor în spațiu: Tăcere asurzitoare a astronauților Artemis II după discursul lui Donald Trump
4.687

43
Șase activiști anti-război din Rusia, condamnați la pedepse dure de detenție
43

89
India ia în considerare să folosească şerpi şi crocodili împotriva imigraţiei ilegale
89

3.637
Teheranul revendică victoria după armistițiu. Președintele Iranului: "Principiile noastre au fost acceptate de SUA"
3.637

50
Papa Leon al XIV-lea a salutat armistițiul de două săptămâni dintre SUA și Iran
50

5.337
Război intern la Pentagon. Secretarul pentru armata SUA sfidează presiunile în plin conflict cu Pete Hegseth: 'Nu am intenţia să plec sau să demisionez'
5.337

84
Președinta interimară a Venezuelei a promis că va „urmări” implementarea legii amnistiei pentru a combate extremismul
84

9.342
Nostradamusul Chinei avertizează: Predicția tulburătoare pe care o face bărbatul care a prezis războiul din Iran
9.342

5.253
Viktor Orban, mutare controversată înainte de alegeri: Ungaria a semnat un acord în 12 puncte cu Rusia pentru consolidarea relațiilor
5.253
















Comentează