Deputatul liberal de Timiş, Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei, a declarat joi că, prin naţionalizarea parţială a Pilonului II, "statul bagă mâna adânc în economiile românilor", măsura însemnând pensii mai mici pentru angajaţii tineri, de până în 40 de ani.
"Prin naţionalizarea parţială a Pilonului II, statul bagă mâna adânc în economiile românilor. Măsura înseamnă pensii mai mici pentru angajaţii tineri, de până în 40 de ani. Intenţiile guvernanţilor de modificare a Pilonului II de pensii sunt un atentat la economiile pentru bătrâneţe ale românilor, naţionalizarea parţială a acestuia însemnând că statul ia din economiile fiecăruia dintre noi, că guvernul umblă la banii noştri de pensie pentru a plăti promisiuni nesustenabile economic, un fel de banditism fiscal", arată Marilen Pirtea într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.
Deputatul liberal remarcă faptul că, în loc să consolideze sistemul de pensii, prin majorarea procentului alocat Pilonului II de la 5,1% la 6%, Guvernul alege să naţionalizeze ce poate din el, dând dovadă de o viziune "îngustă" care sacrifică viitorul tinerei generaţii, fără a identifica soluţii sustenabile pe termen lung.
"În momentul de faţă, deficitul sistemului de pensii este de aproximativ 33%, adică dintr-un total de trei lei, unul este împrumutat. Acest leu majorează datoria publică aflată în continuă creştere, dar nu pentru a se investi în construcţia de autostrăzi, în sistemul de sănătate sau cel de învăţământ, ci pentru a plăti promisiuni electorale populiste", afirmă Marilen Pirtea.
Parlamentarul estimează că sistemul solidarităţii între generaţii, aflat la baza Pilonului I, este falimentar şi se va prăbuşi total în perioada 2025 - 2030, când vor ieşi la pensie românii născuţi în contextul politicilor pro-nataliste ale regimului Ceauşescu.
Deputatul susţine că raportul dintre angajaţi şi pensionari se va schimba, intrând pe o pantă nesustenabilă, iar pensiile plătite de viitorii angajaţi vor fi mai mici decât sunt în prezent.
Marilen Pirtea explică faptul că sistemul actual de pensii funcţionează prin intermediul a trei piloni, respectiv, Pilonul I (obligatoriu şi administrat de stat), Pilonul II (obligatoriu şi administrat privat) şi Pilonul III (facultativ şi administrat privat).
"Principala diferenţă dintre Pilonul I şi Pilonul II este că în cel din urmă se află acumulările fiecăruia dintre noi, transferate în fiecare lună din plăţile obligatorii ale contribuţiilor de pensii, care se capitalizează într-un cont distinct pentru fiecare dintre noi, sume gestionate de un administrator privat. Spre deosebire de stat, acesta îi investeşte şi produce profit pentru contribuabili. Pe termen lung, valoarea economiilor din Pilonul II creşte, în timp ce cuantumul pensiilor din Pilonul I este stabilit de guvernanţi", detaliază Marilen Pirtea.
El mai adaugă că Pilonul I nu produce randament, aceşti bani nu sunt investiţi nicăieri, ci sunt sume curente colectate de la actualii angajaţi în vederea plăţii pensiilor curente.
"Astfel, mutarea banilor dinspre sistemul privat către Pilonul I nu numai că este echivalentă cu 'tocarea' acestora, dar pune la pământ filosofia întregului sistem de pensii, care acum oferă contribuabililor un refugiu în faţa guvernărilor iresponsabile (...)", conchide Marilen Pirtea.
Deputat PNL: Prin naţionalizarea parţială a Pilonului II, statul bagă mâna adânc în economiile românilor
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

95
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
95

2.332
Ciprian Ciucu anunță concedieri în șapte instituții: Din 267 de posturi vor rămâne 155
2.332

3.859
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.859

1.991
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.991

3.405
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
3.405

5.851
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
5.851

174
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
174

241
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
241

5.367
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
5.367

101
Ciprian Ciucu: Programele Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti vor fi auditate
101

193
Motreanu: Reprezentanţi ai PSD, obişnuiţi cu limbajul dublu, par surprinşi că Bolojan elimină privilegii, respectându-şi angajamentele
193

3.621
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
3.621

6.492
VIDEO Momentul în care Ilie Bolojan a profețit tot ceea ce se întâmplă azi în România
6.492
















Comentează