Ferestrele au fost sparte, pereţii au fost vopsiţi cu graffiti şi mobilierul distrus, a declarat poliţia într-un comunicat. O investigaţie este în curs.
Un videoclip postat online îi arată pe demonstranţi luând cu asalt sediul central al Partidului Social Democrat din Ucraina.
Partidul este strâns asociat cu omul de afaceri ucrainean Viktor Medvedciuk, un cunoscut confident al preşedintelui rus Vladimir Putin.
Medvedciuk s-a opus ambiţiilor Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană. De asemenea, el a fost unul dintre principalii negociatori pentru eliberarea unor prizonieri captivi în conflictul în curs de desfăşurare în estul Ucrainei.
Marşul la care au luat parte 15.000 de persoane, potrivit estimărilor poliţiei, s-a desfăşurat prin centrul Kievului pentru a marca aniversarea a 76-a de ani de la fondarea Armatei Insurecţionale Ucrainene (UPA).
Se presupune că acest grup paramilitar naţionalist a comis genocid în regiunea ucraineană Volînia în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial unde a ucis zeci de mii de polonezi.
Grupul a luptat mai târziu împotriva forţelor de securitate sovietice şi poloneze până la începutul anilor 1950.
Demonstranții ucraineni au luat cu asalt sediul unui partid prorus în Ucraina
Vandalii au luat cu asalt sediul de campanie al unui partid politic prorus în timpul unei demonstraţii cu participarea a mii de naţionalişti în capitala Ucrainei, Kiev, duminică noapte, informează luni dpa, relatează Agerpres.
București
9°C
Articole Similare

178
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
178

90
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
90

2.520
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.520

72
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
72

18
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
18

74
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
74

750
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
750

95
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
95

2.653
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.653

31
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
31

5.192
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.192

68
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
68

1.639
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.639
















Comentează