O delegaţie din zona Bucovinei, din care au făcut parte primari, reprezentanţi ai Şcolii Populare de Artă din Cernăuţi şi ai ansamblurilor populare din Ucraina, s-a întâlnit duminică, la Palatul Victoria, cu secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, şi cu ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
Întâlnirea a fost urmată de un scurt moment artistic, în curtea Palatului Victoria, în cadrul căruia artiştii au cântat la bucium şi au interpretat cântece şi dansuri populare specifice zonei.
"Sărbătorim astăzi Ziua Naţională a României cu încrederea că ţara noastră a intrat într-o etapă a normalităţii, în care fiecare român poate să fie mândru de patria sa şi poate să aibă certitudinea că lucrurile pot fi schimbate în bine. Ziua Marii Uniri de la 1918 a însemnat pentru români emoţia reîntregirii naţionale. Acum, după 101 ani, această emoţie este cu atât mai profundă cu cât este un bun prilej să ne gândim atât la românii din diaspora, care îşi doresc să se întoarcă acasă, cât şi la românii care de-a lungul epocilor s-au luptat pentru păstrarea unităţii şi identităţii ţării noastre", a arătat Antonel Tănase în mesajul adresat celor prezenţi, potrivit AGERPRES.
El a reamintit că pe 28 noiembrie s-au împlinit 101 ani de când Bucovina a redevenit parte integrantă a teritoriului românesc.
"După aproape un secol şi jumătate de ocupaţie străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a României Mari. În această perioadă, identitatea românească a dăinuit pe întregul ţinut bucovinean. Astăzi, prin manifestările organizate de Guvernul României, cu prilejul Zilei Naţionale a României, vrem să arătăm respectul şi recunoştinţa pentru sacrificiile pe care le faceţi, pe care le-au făcut şi înaintaşii noştri pentru menţinerea unităţii ţării. Ziua Naţională a României şi Ziua Bucovinei ne amintesc în fiecare an că avem datoria să contribuim în mod concret la dezvoltarea naţiunii române. Avem datoria morală faţă de toţi românii să construim o Românie prosperă, unită, o Românie normală, o Românie europeană", a adăugat secretarul general al Guvernului.
Delegaţie din Bucovina, primită la Palatul Victoria, de Ziua Naţională
Explorează subiectul
Articole Similare

562
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
562

1.464
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
1.464

1.081
SANITAS pregătește o grevă de proporții cu blocaje în spitale, din cauza lui Ilie Bolojan: Așa menținem presiunea până obținem ce vrem
1.081

57
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
57

60
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
60

1.394
VIDEO Daniel Băluță a vorbit cu Nicușor Dan despre bugetul Capitalei: Sunt extrem de încântat
1.394

121
Alianțe și calcule politice în Capitală: PSD anunță sprijin total pentru proiectele Primăriei
121

3.541
Ilie Bolojan anunță că România a cumpărat un port strategic din Republica Moldova: Va devini un obiectiv strategic
3.541

2.792
Radu Miruță iese tare după ce a fost acuzat că ar cumpăra rable de la nemți pentru Armată: Propaganda e deranjată groaznic
2.792

5.225
Dana Budeanu critică PSD în cazul Robert Negoiță
5.225

1.917
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
1.917

2.945
Zamfir îl face „epavă politică” pe Băsescu, după apelul la FMI: „Să tăiem iar salariile? Nu ți-ar fi rușine?”
2.945

3.509
Traian Băsescu arată cu degetul spre social-democrați după ce România a intrat în recesiunea tehnică: 'Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul'
3.509

















Comentează